Meciul dintre echipele Olympique Lyon și Beșiktaș Istanbul, din prima manșă a sferturilor de finală ale Europa League la fotbal, a început, joi seara, cu o întârziere de 45 de minute, după ce spectatorii au invadat stadionul, informează AFP, citat de Agerpres. Totodată, între suporteri au avut loc incidente violente, potrivit imaginilor apărute pe rețelele de socializare.
Gazonul stadionului Parc OL din Lyon a fost invadat de zeci de suporteri cu un sfert de oră înaintea debutului meciului dintre Olympique Lyon și Beșiktaș Istanbul, relatează AFP. Meciul trebuia să înceapă la ora 22.05, ora României, dar terenul a fost evacuat de suporteri la ora 22.10 și meciul a putut începe la ora 22.50.
Fight between #Besiktas fans and #Lyon fans at stadium before match pic.twitter.com/nhYE6o2HB2
— TReport (@TReport_) April 13, 2017
Spectatorii din peluza sud a arenei au pătruns pe gazonul pe care nu se aflau jucători în acel moment, cu un sfert de oră înaintea debutului partidei. Potrivit unui jurnalist AFP, spectatorii au încercat astfel să se protejeze de obiectele și petardele aruncate din înaltul tribunelor. Incidente violente au avut loc între suporterii turci și forțele de ordine în afara stadionului, și chiar între fanii echipei oaspete și cei lyonezi.
Meciul dintre Lyon și Beșiktaș era considerat unul de risc ridicat (nivelul 4 din tot atâtea existente), cu trei zile înaintea referendumului din Turcia. Circa 15.000 de suporteri turci erau așteptați în tribunele arenei din Lyon.
#Lying #fans running onto the pitch after #Besiktas fans started throwing #firecrackers from the top tier #OLBES pic.twitter.com/eGhi6adKLu