7.4 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSportPrefectul de Cluj a emis ordinul de suspendare din funcţie a vicepreşedintelui...

Prefectul de Cluj a emis ordinul de suspendare din funcţie a vicepreşedintelui CJ Radu Bica

Prefectul judeţului Cluj, Florin Stamatian, a emis ordinul de suspendare din funcţia de vicepreşedinte a Consiliului Judeţean a lui Radu Bica, după ce a primit de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie deizia de respingere a recursului făcut de Bica la măsura arestării preventive, relatează Mediafax.

Ordinul prefectului este aşteptat să ajungă, joi, la Consiliul Judeţean Cluj, urmând ca plenul instituţiei să ia act de suspendare şi să decidă ce se va întâmpla în continuare.

„Aşteptăm în cursul zilei de joi să primim ordinul prefectului de suspendare a lui Radu Bica din funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj. Ordinul va fi transmis plenului CJ care va lua act de suspendare şi va decide ce se va întâmpla mai departe”, a declarat purtătorul de cuvânt al CJ Cluj, Victor Popa.

Consilierii judeţeni ar putea decide, în următoare şedinţă, numirea unui membru din rândul lor ca vicepreşedinte al CJ Cluj în locul lui Radu Bica.

Radu Bica a fost exclus din PDL după arestarea preventivă şi, prin urmare, îşi pierde mandatul de consilier judeţean, locul său urmând să fie luat în CJ Cluj de un membru PDL aflat pe lista de consilieri judeţeni, respectiv preşedintele organizaţiei PDL din comuna Mica, Petru Man.

În 31 octombrie, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj Radu Bica, a fost reţinut de procurorii DNA, în urma unui flagrant delict, şi apoi arestat preventiv, fiind acuzat de luare de mită. Ulterior, Bica a făcut recurs la decizia arestării preventive, iar, în 11 noiembrie, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au respins contestaţia acuzatului.

Potrivit DNA, în cursul lunii octombrie 2011 Radu Vasile Bica ar fi acceptat oferta a două persoane de a primi suma de 25.000 de euro pentru ca, în calitatea sa de vicepreşedinte al Consiliului judeţean Cluj, să le furnizeze informaţii obţinute în virtutea funcţiei şi, astfel, să faciliteze câştigarea unei licitaţii privind serviciile de mentenanţă pe stadionul Cluj Arena pentru anul 2012.
În 14 noiembrie, purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, declara că, prin decizia Colegiului Director, Radu Bica a fost exclus din partid.

Radu Bica era vicepreşedinte al Biroului Permanent Judeţean al PDL Cluj din 2004 şi vicepreşedinte al PDL Turda din acelaşi an.

O săptămână mai târziu a fost reţinut, tot pentru luare de mită, în formă continuată, primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu. Acesta a fost arestat preventiv, în noaptea de 10/11 noiembrie, alături de directorul general al Brantner România, Călin Stoia.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă