30.6 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSportUSL discută luni despre posibilitatea declanşării procedurii de suspendare a lui Traian...

USL discută luni despre posibilitatea declanşării procedurii de suspendare a lui Traian Băsescu. Ponta: Pe perioada interimatului îi va ţine locul Titus Corlăţean, iar după alegeri, cel mai probabil, domnul Crin Antonescu

Preşedinţii PSD, PNL şi PC anunţă, într-o declaraţie de presă, că, în urma declaraţiilor şefului statului referitoare la îngheţarea pensiilor, au solicitat juriştilor din partidele lor să pregătească pentru luni un raport în care să fie evaluată posibilitatea declanşării procedurilor de suspendare, potrivit Mediiafax.

 

„Am luat act cu îngrijorare şi indignare de faptul că, prin noile sale declaraţii făcute la postul public de radio, preşedintele Traian Băsescu anunţă explicit refuzul său de a aplica legea care prevede indexarea anuală a pensiilor, precum şi hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile câştigate de profesori şi alţi bugetari (decizii date în aplicarea legii promulgate chiar de către domnia sa!). Acest refuz va persista chiar şi după o eventuală pronunţare a Curţii Constituţionale în sensul obligativităţii aplicării respectivelor legi. Aceste poziţii sunt extrem de iresponsabile şi periculoase deoarece întăresc mesajul preşedintelui despre abolirea statului de drept în România”, se arată în declaraţia comună de presă semnată de Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin.

Liderii PSD, PNL şi PC susţin totodată că „aceste semnale vin într-o serie mai lungă de acţiuni comise de preşedintele Traian Băsescu în ultima perioadă”, pe care ei le consideră „vădit neconstituţionale”.

„Ţinând cont de aceste lucruri, am solicitat juriştilor din partidele noastre să pregătească pentru luni, la şedinţa săptămânală a USL, un raport fundamentat cu privire la aceste acţiuni grave pe care le considerăm ca încălcand prevederile Constituţiei României. Raportul va trebui să conţină o evaluare respectivelor fapte, precum şi măsura în care acestea pot face obiectul unei acţiuni de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, în conformitate cu articolul 95 din Constituţia României. Menţionăm că dacă, în urma analizei juridice şi politice, constatăm că acţiunile incriminate constuie în mod substanţial o atingere gravă adusă ordinii constituţionale, USL nu va ezita să declanşeze procedurile de suspendare din funcţie a preşedintelui Băsescu, chiar şi în lipsa unei majorităţi în Parlament”, conchid liderii PSD, PNL şi PC.

Victor Ponta a declarat că în cazul în care Traian Băsescu va fi suspendat, Titus Corlăţean îi va ţine locul pe perioada interimatului.

„Pe perioada interimatului îi va ţine locul preşedintele Senatului, Titus Corlăţean, iar după alegeri, cel mai probabil, domnul Crin Antonescu”, a declarat Victor Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la RRA, că, indiferent care va fi rezultatul sesizării la CC a îngheţării pensiilor şi salariilor în anul 2012, „bani nu există”, arătând că, „dacă ar exista, s-ar plăti”.

„Indiferent care este rezultatul la Curtea Constituţională, bani nu există. Dacă ar exista, s-ar plăti”, a spus preşedintele Traian Băsescu, referindu-se la legea care prevede îngheţarea pensiilor şi salariilor în anul 2012 şi care a fost contestată de opoziţie la Curtea Constituţională.

„Toţi trebuie să înţelegem că nu mai putem trăi împrumutând bani pentru consum. (…) Politic, şi pentru mine, şi pentru Guvern ar fi foarte uşor să o facem pe generoşii, condamnând ţara în anii următori”, a adăugat Traian Băsescu.

Şeful statului a adăugat că „un an, până la alegeri, poţi supravieţui făcând lucruri demagogice”. El a arătat însă că „am mai trăit această experienţă”, în 2007-2008 şi că trebuie învăţat din ea.

Cele mai citite

Suburbiile sudice ale Beirutului, devastate de atacuri aeriene israeliene: mii de oameni evacuați

Suburbiile sudice ale Beirutului au fost transformate în zonă de conflict, după ce Israelul a lansat atacuri aeriene intense asupra unei regiuni controlate de...

Alerte meteo de ploi torențiale și vânt puternic în mai multe regiuni ale țării, începând de sâmbătă

Meteorologii au emis avertizări de ploi abundente și torențiale pentru nordul și estul Olteniei, cea mai mare parte a Munteniei, precum și Carpații Meridionali...

Eroul de la Năstasia

Dragul nostru Ilie Năstase, cunoscut mai ales pentru câteva voleuri luate de la poliție fiind prins băut la volan, dar și pentru schimbarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă