Alegerile preşedintelui Republicii Moldova, preconizate pentru 18 noiembrie, cel mai probabil, nu vor avea loc din cauză că nu a fost identificat nici un candidat, relatează Agerpres.
Termenul de înregistrare a candidaturilor expiră luni la ora 00.00, dar forţele politice din parlament nu au ajuns la un consens. Alianţa pentru Integrare Europeană, care s-a întrunit luni seara în şedinţă împreună cu Igor Dodon, liderul deputaţilor care au părăsit recent fracţiunea comunistă nu au au găsit un candidat comun. Potrivit lui Dodon, Alianţa insistă pe candidatura lui Marian Lupu, în timp ce foştii comunişti au propus-o pe fostul premier Zinaida Greceanîi sau un candidat fără apartenenţă de partid.
Premierul Vlad Filat a anunţat că Alianţa nu va înainta un candidat propriu, iar marţi va anunţa cum va proceda în continuare.
Preşedintele parlamentului, Marian Lupu, a declarat că în cazul în care nu va fi înregistrat nici un candidat, alegerile preconizate pentru 18 noiembrie vor fi declarate nule şi va fi anunţată o altă dată pentru alegerea şefului statului.
Există puţine şanse să fie înregistrat vreun candidat, după ce şi opoziţia comunistă a anunţat că nu va înainta pe nimeni.
Preşedintele Republicii Moldova este ales cu votul a 3/5 din voturile deputaţilor. În decurs de doi ani jumătate acesta este al treilea legislativ care încearcă să aleagă şeful statului. Primele două au eşuat, au fost dizolvate şi au fost organizate alegeri parlamentare anticipate, iar dacă nu va alege un preşedinte şi acest legislativ va avea aceeaşi soartă.