Directorul general al concernului auto Daimler, Dieter Zetsche, susţine că Grecia ar trebui să părăsească zona euro şi nu crede că blocul monetar s-ar destrăma odată cu revenirea statului elen la drahmă, transmite Reuters citat de Mediafax.
„Depinde cum defineşti cuvântul, dar nu aş considera ruperea unei zale de restul lanţului drept o «destrămare» a zonei euro. Să creezi fonduri de bailout unul după altul nu va ajuta dacă Grecia nu poate reveni din punct de vedere economic la nivelul restului Europei, în următorii 10-20 de ani”, apreciază într-un interviu Dieter Zetsche, unul dintre cei mai puternici oameni din mediul de afaceri european.
O altă personalitate importantă a business-ului german, directorul general al Commerzbank, Martin Blessing, a cerut luna trecută Greciei să declare insolvenţa şi să-şi restructureze datoriile pentru a pune capăt crizei datoriilor de stat din zona euro.
Comentariile lui Zetsche reprezintă însă primele afirmaţii dure faţă de Grecia din partea unui mare exportator german.
Zetsche a arătat că grupul Daimler nu este îngrijorat că o criză similară celei declanşate în 2008 de falimentul Lehman Brothers ar putea readuce compania la pierderile din 2009, de 2,6 miliarde euro.
„Scenariul nostru de bază pentru anul viitor anticipează creştere economică globală, însă în cazul dezvoltării unei crize suntem mult mai bine pregătiţi. În toate scenariile de risc, suntem mult deasupra liniei”, a afirmat el.
Daimler deţine compania Mercedes-Benz Cars, fiind unul dintre cele mai mari şi mai cunoscute grupuri auto din lume şi printre cei mai importanţi exportatori germani.