6.2 C
București
miercuri, 1 ianuarie 2025
AcasăSpecialMii de agenţi de poliţie, mobilizaţi la Londra înaintea manifestaţiilor de miercuri

Mii de agenţi de poliţie, mobilizaţi la Londra înaintea manifestaţiilor de miercuri

Aproximativ 4.000 de agenţi de poliţie vor fi mobilizaţi miercuri la Londra pentru evitarea violenţelor în cursul manifestaţiilor studenţeşti, informează AFP, preluată de Mediafax.

„Avem intenţia de a acţiona rapid şi cu fermitate dacă aceste persoane vor comite acţiuni condamnabile”, a avertizat Lynne Owens, comisar-adjunct la Scotland Yard.

După violenţele izbucnite în mai multe oraşe britanice în cursul verii, poliţia a obţinut dreptul de a folosi noi dispozitive pentru a se evita astfel de incidente.

Organizatorii speră că aproximativ 10.000 de persoane vor participa la protestele faţă de creşterea taxelor universitare şi faţă de scăderea bugetului educaţiei.

La manifestaţiile studenţeşti organizate la sfârşitul anului 2010 au participat aproximativ 50.000 de persoane.

Cele mai citite

România, oficial în Spaţiul Schengen terestru: modificări majore la punctele de trecere a frontierei

Decizia marchează o etapă istorică pentru România și Bulgaria, care devin graniţe externe ale Spaţiului Schengen România şi Bulgaria au intrat, de la miezul nopţii,...

Samsung Galaxy A56. Specificațiile și prețul modelului, dezvăluite

Specificațiile și prețul modelului Samsung Galaxy A56 au fost dezvăluite. După ce Samsung a lansat modelul Galaxy A55 în martie, se pare că urmașul...

Autorul atacului armat din New Orleans este mort

Autorul atacului comis miercuri cu ajutorul unui vehicul în oraşul american New Orleans este mort, au informat două posturi de televiziune americane, citând surse...
Ultima oră
Pe aceeași temă