3.1 C
București
vineri, 3 ianuarie 2025
AcasăSpecialO eroare de pilotaj, cauza accidentului aviatic de la Iaroslavl

O eroare de pilotaj, cauza accidentului aviatic de la Iaroslavl

O eroare de pilotaj a fost la originea accidentului aviatic din luna septembrie, din apropiere de Iaroslavl, soldat cu 44 de morţi, majoritatea componenţi ai echipei locale de hochei pe gheaţă, Lokomotiv.

„Echipajul a acţionat din greşeală frânele” în timpul decolării, a declarat Alexei Morozov, un responsabil al Comitetului interguvernamental de aviaţie (MAK), însărcinat cu ancheta, confirmând astfel una dintre bănuielile investigatorilor, scrie Mediafax.

„Căpitanul, dar şi secundul au apăsat aceste pedale” fără să-şi dea seama, a continuat Morozov.

Urme de fenobarbital, un sedativ, au fost descoperite în sângele secundului, potrivit raportului comisiei de anchetă. „Fenobarbitalul încetineşte funcţionarea sistemului nervos. Cine ia un asfel de medicament nu poate primi autorizaţia de a pilota un avion”, a subliniat Morozov.

De asemenea, comisia a descoperit serioase deficienţe în pregătirea echipajului şi absenţa unor controale în acest sens din partea companiei aeriene care opera apartul implicată în accident.

O aeronavă Yak-42 veche de 18 ani s-a prăbuşit, la 7 septembrie, în apropiere de Iaroslavl, provocând moartea a 44 de persoane, printre care şi componenţii echipei locale Lokomotiv, ce se deplasau în Belarus unde aveau programat un meci.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu: Spațiul Schengen va aduce economiei noastre impulsul masiv de care are nevoie

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a subliniat, într-o postare pe Facebook, beneficiile semnificative pe care aderarea completă a României la spațiul Schengen le va aduce economiei...

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost externat din spital

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost externat din spital joi, după finalizarea "cu succes" a intervenţiei de ablaţie a prostatei, a anunţat biroul premierului,...

AUR organizează un protest în Piaţa Universităţii în data de 12 ianuarie

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă că va organiza un protest în Piaţa Universităţii în data de 12 ianuarie. "Duminică, 12 ianuarie, la ora 14:00,...
Ultima oră
Pe aceeași temă