V-aţi săturat să daţi şpagă la doctori? Ei bine, aflaţi că sunt mulţi români plecaţi în străinătate ce spun că le lipseşte acest obicei care, deşi este imoral şi ilegal, garantează uneori accesul rapid la servicii medicale de calitate.
Mituirea medicilor, infirmierelor sau asistentelor reprezintă una dintre marile probleme ale sistemului medical românesc. Această practică dă naştere în spitale multor abuzuri, umilinţe sau frustrări. Care ar fi alternativa? Un sistem medical corect, în care toţi pacienţii să beneficieze, atunci când au nevoie, de servicii de calitate, în contul contribuţiilor de sănătate pe care le plătesc. În multe ţări occidentale sistemele medicale funcţionează incomparabil mai bine decât în România, dar sunt totuşi departe de a fi considerate perfecte. Iată cum văd românii stabiliţi în Occident serviciile primite în unităţile sanitare din ţările adoptive.
Se prescriu puţine medicamente
Românii care s-au stabilit în Marea Britanie, dar şi cei din Olanda au remarcat cât de reţinuţi sunt doctorii străini cu prescrierea de medicamente (antibiotice, în special) şi analize. Dacă în România un doctor bun este considerat acela care umple reţeta pacientului cu o sumedenie de produse şi îl trimite la tot soiul de investi-gaţii, în străinătate medicii îşi învaţă pacienţii să lase sistemul imunitar să lupte singur cu boala. „Pentru o simplă răceală nu poţi să te aştepţi să sară imediat cu antibioticul, cum eram obişnuiţi în România. Nu pot să spun că e mai rău ca în ţară, dar la medicul de familie trebuie să insişti mai mult ca să îţi dea ce ai nevoie”, spune Adela G., înscrisă pe forumul românilor din Marea Britanie.
Despre obiceiul de a prescrie medicamente puţine vorbeşte şi Teodora Iulia Ciocirlan, care trăieşte tot în Marea Britanie. „Aici totul se rezolvă cu paracetamol şi ibuprofen. În cazul meu, distracţia cea mai mare a început când am rămas însărcinată. Nu au fost atâtea analize ca în ţară, puţine ecografii, iar după 24 de ore de travaliu medicii încă refuzau să îmi facă cezariană. Altfel, atitudinea faţă de pacient este extraordinară. În comparaţie cu prietenele mele de acasă, care au plătit mii de euro ca să nască, pe mine nu m-a costat nimic”, spune Teodora Iulia Ciocirlan. În România, ecografiile de sarcină se fac pe bandă rulantă. Sunt gravide care fac şi câte 20 de astfel de investigaţii, când normalul ar fi de numai trei ecografii într-o sarcină. Un alt obicei care s-a „împământenit” la noi în ţară este ca operaţia de cezariană să se facă la cerere, şi nu doar în situaţii de urgenţă, aşa cum scrie la carte. Asta le scuteşte pe femei de efort, dar măreşte şi costurile pentru spital.
Trei luni de aşteptare pentru tratament
Mulţi dintre cei stabiliţi în străinătate critică şi accesul greoi pe care îl au la doctor, din cauza sistemului complicat al programărilor. „Prefer să dau şpagă în România, dar să fiu tratată de boala pe care o am, decât să mă chinui ca în Marea Britanie. Am trecut prin două situaţii neplăcute: una cu fetiţa mea, care vomita întruna, făcea febră şi nu se putea ţine pe picioare, alta cu mama mea, care a făcut o infecţie în gât. În cazul fetiţei, mi s-a spus să o tratez cu paracetamol şi până la urmă am apelat la leacuri băbeşti, iar cu mama am stat trei ore în urgenţă”, povesteşte Denisa Popovici despre experienţa avută în Spitalul Southampton.
Doina Timuş, o altă româncă din Marea Britanie, povesteşte cum i s-a făcut rău într-o noapte, iar a doua zi de dimineaţă a sunat la medicul de familie. „Dacă n-ai programare, nu există nici o şansă să vezi medicul şi nici el pe tine”, zice Doina. Femeii i-a luat două săp-tămâni să se programeze şi încă şase pentru a-şi afla diagnosticul. „Este ridicol să aş-tepţi două-trei luni până pri-meşti un tratament”, zice ea. Recunoaşte sincer că „o prinde mai bine sistemul românescø, unde poţi să mergi când vrei la medic dacă ai bani.
În Olanda, vizitele la medicul de familie se fac tot pe bază de programare. Poţi să faci o vizită numai dacă eşti cu adevărat bolnav, spre exemplu după ce ai zăcut trei zile cu febră şi chiar nu ţi-a trecut. Iniţial, ţi se spune să te hidratezi bine, apoi se gândesc să îţi dea un tratament. Antibiotice chiar nu prescriu. Andreea Leta, stabilită în Olanda de aproape doi ani, îşi aminteşte că la prima vizită la medicul de familie i s-a prescris o zi de concediu. „Tocmai mă întorsesem din Hamburg după nebunia cu
E.Coli şi aveam dureri îngrozitoare de burtă. Am tot insistat să îmi prescrie ceva, dar m-a trimis acasă. M-am tratat cu iaurt de la supermarket”, spune ea.
Relaţia cu medicul de familie pare a fi ceva mai flexibilă în Cehia. Cristina Muntean, stabilită în Praga de câţiva ani, remarcă nu doar amabilitatea şi disponibilitatea medicilor de familie, ci şi înaltele lor competenţe. „Mi se iau analizele de sânge de fiecare dată când ajung în cabinet, medicul este în stare să-mi explice cauza fiecărei afecţiuni, inclusiv pe cea psihologică. E dispus să mă asculte la orice oră şi, în plus, este un medic competent. Nici măcar controlul ginecologic nu îi este străin şi ştie întotdeauna la ce specialist să mă trimită mai departe”, mărturiseşte Cristina Muntean.
„Nu se dă şpagă, nu se cumpără flori, nu se aduc găini”
Primul şoc pe care l-a avut Andreea Ion, o româncă ce a locuit mai mulţi ani în Italia şi care acum s-a stabilit în Austria, a fost că „nicăieri nu se dă şpagă, nu se cumpără flori, nu se aduc găini din curte”. „Nu m-am lovit niciodată de doctori rasişti şi, din fericire, experienţele mele cu medicii au fost pozitive. Atitudinea faţă de pacient este excelentă. Am avut primul contact cu spitalul după o criză de rinichi, când amicii mei din Italia m-au dus la camera de gardă într-un suflet. Personalul m-a preluat imediat, mi-au făcut analizele, iar la final mi-au dat fişa, în caz că voi avea nevoie de ea cândva”, povesteşte Andreea experienţa dintr-un orăşel numit Imperia. La Milano, a fost tratată la fel de bine. „Acolo am mers la medicul ginecolog şi pentru că nu voiam să plătesc mult pentru o consultaţie, m-am dus la un centru care sprijinea femeile imigrante. Deşi nu făceam parte din obiectul lor de muncă, fiindcă aveam permis de şedere, m-au consultat şi m-au ajutat”, zice Andreea.
Nici în străinătate nu este însă totul perfect, recunoaşte Andreea Ion, stabilită acum în Austria. „Spre exemplu, nici aici, în Viena. Medicii nu îşi respectă strict programările, dar nu aştepţi mai mult de o oră”, spune ea. A constatat asta de mai multe ori la stomatolog, dar şi când a mers la o clinică pentru un consult la ORL. „Însă când mi-a venit rândul la consultaţie, m-am bucurat să găsesc un medic care vorbea fluent engleza. Mi-a explicat cu lux de amănunte cum funcţionează urechea internă şi care sunt cauzele problemei mele. A fost însă uimit când i-am zis că nu am făcut niciodată un test pentru alergii. Parcă i-aş fi spus că mă spăl numai marţea şi joia”, glumeşte Andreea. O altă diferenţă pe care a observat-o tânăra este legată de modul în care se administrează medicamentele. „Aici tratamentul cu anticoncepţionale nu se întrerupe pentru pauze, în schimb, la noi în România este invers şi trebuie să faci pauze la un interval de un an. Cine are dreptate?”, se întreabă nedumerită tânăra, care a experimentat până acum trei sisteme medicale diferite.
Obiceiul medicilor de a refuza şpaga l-a impresionat şi pe Claudiu Stanca, stabilit în Torino, Italia. „Când s-a născut Martin, băiatul meu, nu am plătit nici un cent. Doctorii nu primesc nimic. Eu nu am încercat să le dau ceva, dar ştiu români care au făcut-o şi nu le-a mers. Altfel, totul este informatizat. Sunt centre unde îţi faci analizele cu programare, altele unde ţi se iau probe de sânge fără să dai nici un telefon înainte. Se fac cu maşini automate. Te prezinţi la ghişeu cu cardul de sănătate, imprimă pe tuburi numele tău şi ies datele automat”, spune Claudiu. În România, informatizarea sistemului de sănătate a început acum 11 ani, dar s-a oprit la nivelul medicinei primare şi farmaciilor.
Programele de reabilitare, mai bune în Vest
După o cercetare comparativă a sistemelor europene de sănătate, realizată în urmă cu trei ani, România a ieşit pe locul 27 din 31, adică la coada clasamentului. Experţii europeni ne-au recomandat atunci să tragem cu ochiul măcar la vecinii noştri unguri, însă până acum nu s-au produs schimbări remarcabile. „Dacă sistemul acesta mai are ceva bun, acelea sunt resursele umane, adică doctori relativ bine pregătiţi. Se merge însă mult pe improvizaţie. Deseori, medicii români nu au mijloace să finalizeze actul medical”, declară doctorul Gheorghe Iana, fost consilier la Ministerul Sănătăţii. Un alt punct în minus ar fi că, deşi avem specialişti buni, aceştia nu au învăţat să comunice între ei. „Spre exemplu, când vine vorba de un diagnostic de cancer, mai mulţi specialişti ar trebui să comunice – oncologul, chirurgul, imagistul. Nu se întâmplă asta şi este atât în detrimentul lor, cât şi al pacienţilor”, crede Gheorghe Iana. De nemaiîntâlnit în Europa este şi obiceiul ca pacienţii internaţi în spital să îşi cumpere medicamentele. „Asta ţine de proasta organizare, dar şi de corupţie”, remarcă Gheorghe Iana.
În cercetarea amintită mai devreme, Olanda a condus clasamentul fiind urmată de Danemarca, Austria, Luxemburg şi Suedia. Sunt ţări care se remarcă prin medicină de înaltă performanţă. Faţă de estul Europei, Vestul stă mult mai bine atunci când vine vorba de tratamente complexe şi dificile (cancer, transplant, afecţiuni neurologice şi neurochirurgicale). „În Vest programele de reabilitare sunt mult mai bune. Cunosc o familie a cărei fiică suferă de o problemă neuronală şi nu poate să închidă una dintre pleoape. A fost operată în Ungaria, dar rezultatele nu au fost bune. În Olanda, problema s-a rezolvat relativ repede într-o clinică de chirurgie plastică şi acum fetiţa poate dormi foarte bine”, povesteşte Imre Toth, cetăţean ungur, stabilit în Olanda.
Rolul important al medicului de familie
Nu doar în ţările dezvoltate din Europa de Vest, rolul medicului de familie este puternic, ci şi în Canada, al cărui sistem de sănătate se află pe locul 30 în lume, conform unui clasament al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. „A merge la medic în Canada înseamnă, în afară de cazurile de urgenţă, a merge la medicul de familie, care este «atotputernic». Acesta decide dacă sunt necesare investigaţiile suplimentare, consultarea unui specialist, internarea. Fără trimitere de la medicul de familie, nu te poţi prezenta în faţa specialistului că aşa ţi se năzare”, povesteşte Cristian Medelean, un român stabilit în Canada. Majoritatea serviciilor medicale sunt gratuite în Canada, însă pacientul nu beneficiază de cele mai noi tratamente, ci numai de cele autorizate de minister.
„Prefer să dau şpagă în România, dar să fiu tratată de boala pe care o am, decât să mă chinui ca în Marea Britanie.” – Denisa Popovici, Marea Britanie
