13 C
București
marți, 1 octombrie 2024
AcasăSpecialRusia doreşte discuţii cu SUA la nivel de preşedinţi în legătură cu...

Rusia doreşte discuţii cu SUA la nivel de preşedinţi în legătură cu scutul antirachetă

Rusia vrea, în vederea unei ieşiri din impas, ca problema scutului antirachetă al NATO în Europa să fie discutată de preşedinţii american Barack Obama şi rus Dmitri Medvedev, a anunţat luni şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov, relatează AFP, citată de Mediafax.

„Situaţia este serioasă şi vom aborda în mod categoric această problemă în cadrul viitoarelor contacte între preşedinţii rus şi american, între liderul nostru şi colegii săi din ţările aflate în fruntea NATO, pentru că vrem să luăm hotărâri concrete asupra modului în care trebuie să se acţioneze ulterior”, a declarat Lavrov, citat de agenţiile ruse.

„Contactele noastre, atât cu Statele Unite, cât şi în cadrul Consiliului Rusia-NATO privind proiectul de scut antirachetă, nu dau niciun rezultat”, a subliniat el.

NATO este pe cale să creeze un sistem antirachetă în Europa, pentru a se proteja, afirmă organizaţia militară, împotriva ameninţărilor din partea unor ţări ca Iranul.

Însă Rusia se teme că acest scut ar putea fi întors împotriva rachetelor sale şi cere garanţii juridice cum ar fi că acest dispozitiv nu vizează potenţialul său de disuasiune nucleară.

Rusia a solicitat NATO în mai multe rânduri, dar fără rezultat, ca Alianţa Nord-Atlantică să abandoneze proiectul sau ca Moscova să fie asociată în mod direct la el.

Pe de altă parte, consilierul diplomatic al Kremlinului, Serghei Prihodko, a apreciat luni că problema scutului antirachetă nu a reprezentat, totuşi, o piedică în dezvoltarea relaţiilor ruso-americane.

„Discutăm despre această problemă (a scutului) într-o atmosferă normală, de afaceri, dar uneori tensionată. Acest lucru nu ne împiedică să avansăm în alte probleme importante de cooperare”, a spus el.

Cele mai citite

Armata libaneză își repoziționează trupele în sudul țării

Armata libaneză îşi repoziţionează trupele în sudul ţării, a declarat pentru AFP un responsabil militar libanez, într-un moment în care Israelul a stabilit o...

Scene apocaliptice la Zaporojie după atacul Rusiei: „Maşinile au luat foc, copacii au fost puşi la pământ”

Rusia a atacat din nou Ucraina cu valuri de drone. La Kiev, asaltul a durat cinci ore. Bombardamentul a avut loc în ziua în...

Nicușor Dan susține că oamenii nu sunt în pericol, dacă trec prin Piața Unirii

Primarul general afirmă că nu există un expert care să confirme urgența lucrărilor de reabilitare Primarul Capitalei nu crede că graba cu care primarul sectorului...
Ultima oră
Pe aceeași temă