5.9 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăSpecialPreşedintele FRF, Mircea Sandu, a venit la DNA

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a venit la DNA

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, s-a prezentat, luni, la sediul DNA, în dosarul excluderii Universităţii Craiova în care a fost pus sub învinuire, relatează Mediafax.

Mircea Sandu a ajuns la sediul DNA însoţit de avocatul său, Cristian Ene.

În legătură cu decizia excluderii Universităţii Craiova, Mircea Sandu a spus că este una „corectă, statutară”, pe care o va apăra „până în pânzele albe”.

În dosarul excluderii Universităţii Craiova au fost puse sub învinuire Federaţia Română de Fotbal şi Liga Profesionistă de Fotbal. Mai sunt învinuiţi preşedinţii acestor foruri, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, şi de alţi 10 membri ai Comitetului Executiv al FRF.

Aceştia sunt învinuiţi de abuz în serviciu şi de sustragere de bunuri de sub sechestru şi riscă o pedeapsă cuprinsă între şase luni şi 15 ani de închisoare.

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a fost audiat, joi, la DNA în acest dosar, el declarând că nu se consideră vinovat întrucât nu a făcut decât să respecte regulamentele în acest caz.

În urmă cu o zi, la DNA fuseseră Marian Rusen, Cornel Sfaiţer, Ştefan Stana, Paul Costaş şi Cristian Bobar.

Potrivit documentului de începere a urmăririi penale, acţiunea procurorilor DNA în acest caz a fost pornită pe baza plângerii penale depuse de gruparea Universitatea Craiova, la 16 septembrie 2011. Clubul oltean a cerut începerea urmăririi penale faţă de cei zece membri ai Comitetului Executiv al FRF care au votat excluderea Universităţii Craiova din FRF, pe care i-a acuzat de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

În motivarea plângerii penale se arată că Mircea Sandu, Dumitru Dragomir, Octavian Goga, Cornel Şfaiţer, Marin Rusen, Ştefan Stana, Cristian Bobar, Paul Costaş, Sorin Ţerbea şi Vasile Avram, membri ai Comitetului Executiv, au adoptat măsura excluderii provizorii a SC Fotbal Club U Craiova SA, în condiţiile în care acest club nu a încălcat în niciun fel Statutul FRF, fără a arăta şi motiva cauzele acestei decizii.

Plângerea penală arată că gruparea craioveană a suferit un prejudiciu de peste 50 de milioane de euro, reprezentând drepturile federative ale celor 39 de jucători deveniţi liberi de contract şi preluaţi de alte cluburi în urma excluderii Universităţii Craiova.

Tot în plângerea penală se arată că Marian Rusen se afla în conflict de interese la luarea deciziei de excludere a Universităţii Craiova. Rusen a votat excluderea Craiovei, iar formaţia al cărei preşedinte este, Juventus Bucureşti, a luat locul Universităţii din Liga a II-a.

Din actele aflate la dosar, procurorii au ajuns la concluzia că măsura excluderii provizorii a Universităţii Craiova luată de Comitetul Executiv al FRF nu a fost motivată detaliat cu abaterilor comise, nespecificându-se în ce constă gravitatea acestor încălcări ale Statutului Federaţiei. Procurorii arată că hotărârea de excludere a clubului oltean a fost pusă în aplicare imediat, deşi era provizorie şi nedefinitivă, astfel că SC Fotbal Club U Craiova SA nu a avut posibilitatea unei căi de atac înainte de producerea efectelor juridice, în condiţiile în care dreptul la apărare nu poate fi îngrădit sau limitat.

Cele mai citite

SUA a reușit să convingă Israelul și Hezbollah să implementeze o încetare a focului timp de 60 de zile

Israelul și Hezbollah urmează să implementeze miercuri o încetare a focului timp de 60 de zile, ca parte a unui acord propus de Statele...

Pep Guardiola, dezamăgit după șocul cu Feyenoord! „Am vrut să mă rănesc”

Manchester City a înregistrat al șaselea meci consecutiv fără victorie, remizând dramatic, 3-3, cu Feyenoord, în Liga Campionilor, după ce a condus cu 3-0...

Manchester City, ironizată dur după egalul cu Feyenoord! „Vor mai câștiga vreodată?”

Egalul surprinzător al lui Manchester City cu Feyenoord, 3-3, după ce a condus cu 3-0, a atras critici și ironii din partea presei engleze. Manchester...
Ultima oră
Pe aceeași temă