13 C
București
marți, 7 ianuarie 2025
AcasăSpecialFost agent de poliţie din Vaslui, condamnat la cinci ani de închisoare...

Fost agent de poliţie din Vaslui, condamnat la cinci ani de închisoare pentru trafic de minori

Un fost agent de poliţie din Vaslui a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare pentru trafic de minori în formă continuată, după ce, în perioada în care era poliţist, a obligat mai multe eleve de liceu să se prostitueze, printre clienţi fiind inclusiv colegi de serviciu şi jandarmi.

Magistraţii Tribunalului Vaslui l-au condamnat pe fostul agent de poliţie Alin Remus Patrichi la cinci ani de închisoare cu executare pentru trafic de minori în formă continuată, sentinţa fiind dată la şapte luni de la trimiterea în judecată a fostului poliţist, transmite Mediafax.

Sentinţa dată de către Tribunalul Vaslui nu este irevocabilă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Iaşi în termen de zece zile de la data pronunţării instanţei vasluiene.

Potrivit probelor administrate la dosar de procurorii Biroului Teritorial Vaslui al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), Alin Remus Patrichi a racolat mai multe eleve din liceele din Vaslui încă din perioada când activa în Poliţie, adolescente pe care apoi le obliga să se prostitueze într-o locuinţă pe care poliţistul o avea închiriată în municipiul Vaslui.

Anchetatorii au descoperit că printre clienţi s-au aflat inclusiv poliţişti şi jandarmi, o parte dintre ei întreţinând relaţii sexuale cu minorele chiar în timpul serviciului.

Sumele percepute pentru o partidă de sex, au susţinut procurorii în faţa judecătorilor, variau între 50 şi 100 de lei, din care jumătate din sumă revenea lui Alin Remus Patrichi.

Poliţistul respectiv a fost arestat preventiv în 17 februarie 2011 şi, la doar o lună, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT sub acuzaţia de trafic de minori în formă continuată.

Pe toată durata derulării atât a cercetărilor, cât şi a procesului, Patrichi a fost ţinut în arest preventiv, măsură menţinută şi în prezent.

Agentul Alin Patrichi a fost destituit din Poliţie în septembrie 2010, după ce s-a fotografiat făcând striptease şi show cu pistolul din dotare, într-un restaurant din Vaslui, la majoratul iubitei sale.

Fostul agent Patrichi a mai fost sancţionat disciplinar de conducerea IPJ Vaslui în urmă cu doi ani pe motiv că şi-ar fi amanetat legitimaţia de serviciu unor interlopi din Iaşi, în schimbul unor sume de bani pe care le-ar fi jucat în cazinouri.

Cele mai citite

Diana Șoșoacă se retrage din viața publică după ce a primit amenințări

Diana Șoșoacă spune că se retrage din spațiul public în urma unor amenințări la adresa ei și a familiei. Președinta SOS România a mai vorbit...

Interzis prin lege să te îmbolnăvești într-o comună din Italia

Decizia primarului a stârnit reacții vehemente din partea organizațiilor de sănătate și a autorităților locale Într-o decizie șocantă care a stârnit controverse, Antonio Torchia, primarul...

Răzvan Marin, aproape de un transfer în Anglia după un an remarcabil în Nations League!

Internaționalul român, golgheterul României în Liga Națiunilor, este în atenția cluburilor din Anglia, iar Cagliari pare pregătită să renunțe la mijlocașul său în această...
Ultima oră
Pe aceeași temă