Parisul adăpostește una dintre cele mai importante relicve pentru întreaga lume creștină: Coroana de spini purtată de Mântuitorul Hristos pe drumul Golgotei. Patrick Chauvet, rector și arhiepiscop de Notre-Dame, ne explică de ce crede în autenticitatea ei.
Parisul poate fi considerat pe drept cuvânt orașul pe care îl știi dinainte să-l fi văzut. Poate că nu întâmplător aici s-a născut termenul de déjà-vu, experiența pe care simți că ai mai trăit-o cândva. Este orașul pe care-l afli din romane și poezii, înainte de a-ți cunoaște de multe ori propria literatură. Este orașul pe care îl descoperi în flașnetele muzicanților și în celebrele romanțe încă de la cele mai fragede vârste. Este orașul în care îndrăgostiții visează să ajungă pentru a-și scrie poveștile pentru eternitate. Parisul a fost unul dintre cele mai mari orașe ale lumii occidentale pentru aproape 1.000 de ani, înainte de secolul al XIX-lea și cel mai mare oraș din lume între secolele XVI-XIX.
Nu întâmplător, Parisul este capitala artiștilor și a poeților, a filosofilor și a scriitorilor, a modei și eleganței, a gastronomiei. Este orașul cu 3.800 de monumente istorice, cu obiective pe care măcar o dată în viață trebuie să ajungi să le vizitezi, precum Arcul de Triumf al lui Napoleon, Muzeul Luvru, locul în care Mona Lisa și-a păstrat cel mai bine zâmbetul fermecător și totodată spațiul în care se găsesc marile capodopere artistice ale lumii, Turnul Eiffel, minunea ingineriei care, asemenea lui Atlas, stă înfipt cu picioarele pe pământ, dar sprijină cu fruntea sa cerul, și catedrala Notre-Dame, o bijuterie a arhitecturii gotice și unul dintre cele mai cunoscute lăcașuri de cult din lume. Victor Hugo considera că „a respira Parisul este cel mai bun mijloc de a–ți conserva sufletul“.
Și dacă vorbim de suflet, tot aici se găsește una dintre cele mai importante relicve pentru întreaga lume creștină: Coroana de spini purtată de Mântuitorul Hristos pe drumul Golgotei până la Răstignirea Sa.
După rugăciunea din Grădina Ghetsimani, la finalul căreia Iuda îi dă sărutul trădării, Mântuitorul Hristos este arestat de către soldații arhiereilor și predat lui Pilat pentru a fi judecat. Negăsindu-i nicio vină, Pilat vrea să-l elibereze, însă mulțimile furioase, alimentate de către marii preoți, îi cereau tot mai intens jertfa supremă. Pilat se spală pe mâini în chip simbolic, sub presiunea străzii, și ordonă crucificarea Mântuitorului.
Evanghelia după Matei amintește că: „Atunci ostaşii dregătorului, ducând ei pe Iisus în pretoriu, au adunat în jurul Lui toată cohorta, și dezbrăcându-L de toate hainele Lui, I-au pus o hlamidă roşie. Şi împletind o cunună de spini, I-au pus-o pe cap şi în mâna Lui cea dreaptă, trestie; şi, îngenunchind înaintea Lui îşi băteau joc de El, zicând: «Bucură-Te, regele iudeilor!» Şi scuipând asupra Lui, au luat trestia şi-L băteau peste cap“. După acest moment de tortură, începe celebrul drum al Crucii în care Iisus este scos de la Pilat și purtat pe străzile Ierusalimului până pe Golgota, unde avea să fie Răstignit.
Ludovic al IX-lea răscumpără Cununa Sfântă
Din acest punct Scriptura nu mai amintește despre Coroana Mântuitorului, însă tradiția consemnează numeroase menţiuni ale coroanei de spini în primele secole ale Bisericii Creştine, mai ales în istorisirile pelerinilor la locurile sfinte, în secolul al IV-lea.
În 870, Coroana se găsea încă la Ierusalim, aşa cum semnalează Bernard Călugărul. Ulterior ajunge la Constantinopol. Confruntat cu mari probleme financiare, împăratul latin Balduin al II-lea decide să o vândă venețienilor. Sfântul Ludovic al IX-lea, Regele Franţei, intervine și oferă o sumă uriașă pentru a o răscumpăra.
La 29 august 1239, Coroana ajunge la Paris. În semn de smerenie, regele dezbracă veșmintele regale și, purtând doar o tunică simplă, în picioarele goale, însoțește Sfânta Coroană de Spini până la Catedrala Notre-Dame din Paris. Cum a ajuns Coroana aici și ce înseamnă acest lucru, ne mărturisește Monseniorul Patrick Chauvet, rector și arhiepiscop de Notre-Dame:
„Această Coroană a fost adusă de la Ierusalim. Un timp, s-a aflat la Constantinopol. Sfântul Ludovic este cel care a mers să o ia de acolo, plătind foarte scump pentru ea. Reîntors la Paris, Sfântul Ludovic a ordonat construirea Sfintei Capele (Sainte-Chapelle), care se află nu departe de aici, un monument impozant ridicat pentru a păstra cea mai frumoasă relicvă a Patimilor lui Iisus“.
Construirea acestui relicvariu reprezintă dovada că Sfântul Ludovic era convins de autenticitatea Cununii de spini a Mântuitorului. În timpul Revoluției franceze, când Biserica a avut de suferit, Statul donează această relicvă Catedralei Notre-Dame. De atunci, Cununa Sfântă se află în acest loc, sub protecția Cavalerilor Ordinului Sfântului Mormânt. Atunci când Coroana Sfântă este scoasă spre închinare, prezența cavalerilor este obligatorie, pentru a o proteja.
Ea poate fi venerată în Vinerea Mare. În prima zi de vineri din lună, are loc procesiunea de adorație a Sfintei Coroane. Este un moment impresionant, deoarece Catedrala este plină. Este un moment ecumenic; la eveniment, sunt prezenți ortodocși, catolici, protestanți. Creștinii ortodocși și cei catolici sunt într-un număr mare, dat fiind atașamentul acestora pentru Cununa Mântuitorului.
„Este o formă de spiritualitate ce corespunde dorinței noastre de a o atinge și de a o vedea, pentru că, până la urmă, ea emană energie divină. A o vedea și a o atinge înseamnă a-L primi pe Hristos; este harul îndumnezeirii“, explica monseniorul Patrick Chauvet.
„Sunt sigur că vă întrebați dacă aceasta este adevărată. Ei bine, în 430, Sf. Paulin de Nole începe să vorbească despre această Coroană faimoasă. Nu trebuie să vă mire faptul că, în primele trei secole, nu erau venerate relicvele. Adorația obiectelor sfinte începe puțin mai târziu. Atunci când începem să vorbim despre venerația relicvelor, știm că, la Ierusalim, se afla deja Coroana Mântuitorului. Înainte era închisă într-o casetă, la Ierusalim, lângă Mormântul Sfânt. Apoi, a fost scoasă cu ocazia marilor sărbători.
Știindu-se că este o relicvă foarte prețioasă, a constituit chiar subiectul unor dispute. Ce ne face să credem că este autentică? În lumea creștină, nu există alt loc unde să se vorbească despre Cununa de spini, în afară de Catedrala Notre-Dame. Doar aici este păstrată relicva. Noi doar o adăpostim, nu suntem proprietari; ea Îi aparține lui Dumnezeu, aparține Bisericii Universale, cu alte cuvinte, este a tuturor creștinilor. Așadar, eu chiar cred că această Coroană, care nu e decât o împletitură, este autentică. Nu s-au făcut teste cu C14. Pentru noi, esențială este simțirea inimii; adorația acestei relicve vine din inimă. Se află aici, nu și în altă parte. Pentru noi, ea reprezintă simbolul suprem al Pătimirii lui Hristos. Este o șansă pentru Catedrala Notre-Dame să adăpostească această relicvă“, spune monseniorul Patrick Chauvet.
Pentru că, prin bunăvoința gazdei noastre, ajungem să atingem Sfânta Coroană, îl rugăm totodată să ne și descrie această relicvă.
„Coroana nu mai are spini, dar spini sunt peste tot. Se vede doar împletitura realizată din trestie. Dacă veți privi de aproape, veți vedea împletitura care se află în relicvariu. Spinii erau înfipți în Coroană. Deci, nu avem decât împletitura, ceea ce e destul de mult. Astăzi, există un loc în care plantele cu spini înfloresc. În acest loc, e ceva mai mult decât vindecare; energia divină emanată de această relicvă reprezintă, în primul rând, modalitatea de a ne da seama de dragostea nemărginită a lui Hristos pentru fiecare dintre noi și, în al doilea rând, conștientizarea faptului că Dumnezeu a iubit atât de mult lumea, încât L-a trimis pe Fiul Său, ca să ne salveze, iar Coroana reprezintă simbolul acestei binecuvântări, a dăruirii depline. Nu există iubire mai mare decât a-ți da viața pentru ceilalți“.
„Noi suntem ușor adormiți“
Și pentru că astăzi Franța este un stat aproape secularizat nu putem evita o întrebare incomodă pentru gazda noastră, anume, cum se face că tocmai un astfel de stat găzduiește unul dintre cele mai importante odoare ale creștinătății.
„Poate e un paradox sau poate chiar ea va salva Franța. Chiar Papa Francisc spune că Biserica europeană are tradiție; este îmbătrânită asemenea unei bunici, spre deosebire de cea din Africa, Asia, America Latină, care e mult mai tânără. Noi suntem ușor adormiți, iar Coroana vine să ne trezească. Oamenii vin aici să o vadă, să o atingă și constată că e reală, că nu e doar o idee. În fond, Hristos nu este o idee. Este o persoană vie pe care o întâlnesc, iar această Cunună face parte din viața lui Hristos. Iată adevărata minune!“
