4.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăInternaționalCronică de teatru: Weekend (In)dependent

Cronică de teatru: Weekend (In)dependent

În prima zi a celei de-a doua luni de toamnă (astronomic vorbind) şi a weekendului trecut, la Teatrul ACT a avut loc premiera oficială a „Jocurilor din curtea din spate”. Textul scriitoarei israeliene Edna Mazya este adus în scenă de o echipă de masteranzi de la UNATC, unde au şi creat spectacolul astă-primăvară. Bobi Pricop, regizorul, propune trei paliere de desfăşurare, utilizând un extrem de parcimonios decor – cinci scaune şi o minge de baschet – pentru personajele oferite actorilor Ioana Manciu, Florin Hriţcu, Cezar Grumăzescu, Vlad Pavel şi Pavel Ulici. De ce „curtea din spate”, ar fi prima întrebare legată de povestea violului în grupul de minori şi anchetarea lui. Cu siguranţă nu este doar o referinţă spaţială din categoria „după blocuri”, dar şi o trimitere la încercările justiţiei/societăţii de a păstra şi adevărul şi dreptatea în „curtea din spate”, în locul în care toată lumea ştie, dar nimeni nu vorbeşte. Pentru dinamica spectacolului, regizorul propune cu succes actorilor un joc de permanentă metamorfozare pe cele trei paliere la care mă refeream: gaşca propriu zisă, interogatoriul avocaţilor, intervenţia procuroarei.

În context, responsabilitatea apasă evident pe umerii Ioanei Manciu, care intră destul de încet în „realitatea” vârstei personajului său. Când, însă, presiunea atinge punctul de fierbere, tristeţea degajată e covârşitoare, iar din naivitatea cu halou poetic a fetei izbucneşte revolta. „Nu-s proastă!”, va exclama victima/instigatoarea unui joc de când lumea, seducătoare din instinct într-o lume în care bărbaţii învaţă la fel de inconştient arta manipulării. Mi se pare că Bobi Pricop a sesizat bine ambiguitatea tuturor celor cinci, victime ale unei stări de fapt, ale unui joc, în definitiv, în care unii se simt bine, iar alţii alunecă în catastrofă. Din incapacitatea societăţii de a-şi regla mecanismele. „Mais qui d’entre nous n’a jamais violé quelqu’un pour ne parler que de ce petit viol mesquin”, zicea cândva Georges Moustaki. Şi cred că versurile francezului de origine greacă sunt cheia cea mai potrivită pentru citirea exerciţiului de la ACT, spectacol care chiar ar putea fi urmat programatic de discuţii cu publicul. Ar fi o profilaxie socială necesară, poate un paliativ secret, cine ştie?…

Sâmbătă seară, un dublet de teatre independente: S-Baroc pe scena de la Arca (La Scena) şi un spectacol („Întoarcerea de acasă”) în prezenţa dramaturgului (Ştefan Caraman), venit şi pentru a-şi lansa noul său roman („Scrisori către Rita”). Să o luăm în ordine inversă. Romanul lui Caraman (pe care îl semnează Kaos Moon) se impune de câteva luni încoace nu doar ca unul dintre cele mai interesante titluri ale prozei româneşti de oricând, dar şi ca o operaţiune de marketing care chiar poate face şcoală, sub egida Editurii Tracus Arte. În general, opera scriitorului ajuns la maturitate e tot mai tentată de autoreflexivitate. Piesa abordată de tânărul regizor Vinicius Tomescu ţine şi ea de această categorie, iar relaţia cu spectacolul de la ACT nu ar fi una întâmplătoare, fiindcă tot despre destinul unei fete este vorba şi tot despre un viol, fie el unul la figurat în cazul spectacolului produs de Compania S-Baroc.

Vinicius Tomescu transformă monologul în partitură scenică pentru două actriţe (Anis Doroftei, Andreea Ilinca) şi un actor (Dan Murzea), variante ale aceluiaşi personaj feminin în funcţie de vârstă ori de ipostază. Orice drum spre o posibilă ideologizare este minat cu haz de dramaturg, strategie urmată excelent de cei trei actori. Atacând convenţiile, agresând receptorul, privind cu tandru sarcasm condiţia actorului, luând de guler fără răutate mitologia naţională, ţinta transpare la un moment dat dintr-o replică: „Omul mediu, compromisul grotesc dintre animal şi plantă”. Odată definită ţinta, trebuie descoperită metodologia de luptă/replică. Iar aceasta se va dovedi a fi povestea („dacă nu povestesc, mor!”, exclamă una dintre variantele personajului). Rezultatul este un ceas şi ceva de interactivitate, de chemare a spectatorului într-un joc eclatant, susţinut de o fantezie fără limite. Dar bine temperată regizoral, ca să zic aşa, şi subtil ordonată dinspre text.

Un week-end teatral reuşit, generat de companii independente. Care produc dependenţă. Şi publicul a văzut că e bine.

Cele mai citite

Bosch anunță concedieri masive: 5.500 de posturi vor fi eliminate la nivel global

Bosch, unul dintre cei mai mari furnizori pentru industria auto europeană, a dezvăluit planuri de reducere a 5.500 de locuri de muncă la nivel...

Finanțări europene de peste 1 milion de euro pentru companiile din țară. Cum pot fi accesați banii

Companiile din regiunile Sud-Est și Nord-Est ale României vor avea acces la noi linii de finanțare europeană, inclusiv granturi consistente pentru dezvoltare și deschiderea...

Avocații solicită clarificări din partea MAI privind dificultățile înmatriculării autoturismelor către cabinetele de avocatură

Ei cer clarificarea situației legate de refuzul înmatriculării provizorii a autoturismelor utilizate de cabinetele de avocatură Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) a inițiat...
Ultima oră
Pe aceeași temă