19.3 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialEurodeputaţii români cer implicarea CE în sprijinirea angajaţilor de la Nokia şi...

Eurodeputaţii români cer implicarea CE în sprijinirea angajaţilor de la Nokia şi Arcelor Mittal, după valul de concedieri

Eurodeputaţii români au cerut marţi Comisiei Europene, în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, să se implice în sprijinirea angajaţilor Nokia de la Jucu şi ai combinatului de la Galaţi al Arcelor Mittal, după valul de concedieri care afectează cele două companii, transmite Agerpres.

În plus, eurodeputaţii consideră că executivul comunitar trebuie să dea acelaşi răspuns în cazul disponibilizărilor de la Nokia din Jucu la fel cum a făcut-o în cazul angajaţilor Nokia de la Bochum. Apelurile eurodeputaţilor români au fost făcute în cadrul dezbaterii ‘Valul disponibilizărilor în Europa ca urmare a crizei economice, cazuri particulare Arcelor şi Nokia’, organizată marţi seara de Parlamentul European.

În intervenţia sa, eurodeputata Corina Creţu (grupul Socialiştilor şi Democraţilor din PE, S&D) i-a cerut executivului UE să acţioneze pentru a determina un tratament decent pentru personalul disponibilizat de Nokia şi în vederea sprijinirii reconversiei sale profesionale.

„Relocarea Nokia din România lasă mii de oameni fără loc de muncă şi afectează grav economia naţională într-un moment dificil. Din păcate, la capătul experienţei de trei ani a Nokia în ţara noastră, deviza companiei ar putea deveni „disconnecting people”, aşa cum propunea un ziar finlandez. Este evident că a fost o investiţie specifică lumii a treia, după cum se încearcă şi în cazul Roşia Montană, pentru demararea exploatării aurifere pe bază de cianuri”, a spus Corina Creţu. „Nokia a profitat din plin de facilităţile oferite cu largheţe de autorităţile române, beneficiind de cadourile fiscale fără să îşi îndeplinească toate obligaţiile. Acum, a decis închiderea porţilor cu un cinism fără termen de comparaţie. Dacă sindicaliştii de la Bochum au primit compensaţii în valoare de 60 de salarii minime, angajaţilor români li se propun numai trei salarii compensatorii. Iar şansele lor de reintegrare profesională sunt practic inexistente, în actualul context economic”, a subliniat Creţu. Ea a avertizat, de asemenea, că scăderea abruptă a tranzacţiilor de pe piaţa oţelului şi a preţului acestuia este pe cale să provoace noi restructurări în siderurgie. „Există riscul ca, la zece ani de la privatizare, să fie afectaţi cei aproape 9.000 de angajaţi români ai combinatului Arcelor Mittal de la Galaţi. Este nevoie de o strategie comună a tuturor palierelor decizionale pentru menţinerea capacităţilor productive şi asigurarea unei protecţii reale a intereselor lucrătorilor”, a mai spus eurodeputata româncă.

La rândul său, eurodeputatul Iuliu Winkler (grupul Partidului Popular European, cel mai numeros din PE) a menţionat că desăvârşirea proiectului pieţei unice europene reprezintă soluţia pentru multe dintre problemele acute cu care se confruntă azi UE, inclusiv cea a relocării spre alte pieţe a activităţilor de producţie a unor multinaţionale. ‘Sub presiunea crizei economice, a bâlbâielii politice şi a proiectelor nefinalizate, UE riscă să devină marele perdant al competiţiei globale. Privim frustraţi spre economiile emergente şi ne revoltăm când companii multinaţionale, cum ar fi Nokia sau Arcelor, decid să-şi mute afacerile din Europa. Europa aşteaptă, însă, măsuri ferme şi nu lamentaţii, iar puterea este în mâinile noastre, ale europenilor, să schimbăm ceea ce acum pare a fi un destin implacabil. Unul dintre răspunsurile corecte este întoarcerea la propriile noastre resurse. Trebuie să desăvârşim unul dintre cele mai importante proiecte, şi anume piaţa unică europeană’, a afirmat Iuliu Winkler în declaraţia scrisă transmisă plenului PE cu prilejul dezbaterii amintite.

Potrivit eurodeputatului PPE, Uniunea dispune de potenţial extraordinar pe care, însă, nu îl exploatează pentru că nu are o legislaţie comună recunoscută de toate statele membre, nu are reglementări comune în cât mai multe dintre domeniile care ţin de piaţa comună, dar, în schimb, are multe bariere. ”Punctual, acum, CE are datoria de a da acelaşi răspuns în cazul disponibilizărilor de la Nokia din Jucu, România, la fel cum a făcut-o în cazul celor de la Bochum, din Germania, însă aceste răspunsuri sunt doar paliative. Fără o piaţă unică funcţională, UE va rămâne doar un simplu spectator al ascensiunii competitorilor ei”, a adăugat Iuliu Winkler.

Eurodeputata Viorica Dăncilă (S&D) a atras atenţia că Uniunea Europeană trebuie să impună o serie de condiţii societăţilor private care doresc să îşi delocalizeze activităţile, mai ales dacă ele au anunţat beneficii semnificative în perioada premergătoare închiderii unor locaţii. „Strategia UE 2020 include două obiective importante – cercetarea şi crearea de locuri de muncă, dar există riscul să nu putem să le îndeplinim de maniera dorită de Uniunea Europeană, câtă vreme au loc acţiuni de genul celor întreprinse de Nokia si Arcelor Mittal, de a suprima fabrici şi a delocaliza activităţi de marcă în afara Europei”, a menţionat eurodeputata.

Ea a susţinut că Uniunea Europeană trebuie să impună o serie de condiţii societăţilor private care doresc să îşi delocalizeze activităţile, mai ales dacă ele au anunţat beneficii semnificative în perioada premergătoare închiderii unor locaţii şi au primit facilităţi importante pentru a crea locuri de muncă, aşa cum s-a întâmplat şi în România.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă