15.6 C
București
luni, 30 septembrie 2024
AcasăSportMinistrul ceh de Externe: Ţările mici şi mijlocii trebuie să dezvolte politică...

Ministrul ceh de Externe: Ţările mici şi mijlocii trebuie să dezvolte politică externă specializată

Ministrul ceh de Externe, Karel Schwarzenberg, a declarant, marţi, la Bucureşti, la o dezbatere pe tema drepturilor omului, că ţările mici şi mijlocii ar trebui să aleagă o politică externă specializată, de nişă, relatează Mediafax.

Karel Schwarzenberg a afirmat că politica externă a Republicii Cehe s-a specializat în apărarea drepturilor omului, după cum alte ţări s-au specializat în medierea conflictelor.

„Ţările mici şi mijlocii, precum Cehia, au o dificultate şi este înţelept ca în politica externă să găseşti pe piaţa diplomaţiei o nişă proprie”, a spus Schwarzenberg.

El a explicat că un factor determinant a fost experienţa celor cincizeci de ani de communism trăiţi de Cehia. „Am realizat că nu poţi apăra drepturile omului la tine acasă dacă nu le aperi şi în afară”, a adăugat Schwarzenberg.

Ministrul ceh de externe a arătat că drepturile omului se fundamentează pe principii şi valori apărate de civilaţia occidentală de peste două mii de ani, valori care, ca şi principiile democraţiei, s-au născut „pe cei patru munţi: Sinai, Golgota, Acropole şi Capitoliul”.

Schwarzenberg a afirmat că, fără domnia legii şi buna guvernare, democraţia nu se poate dezvolta, iar ţările occidentale ar trebui să fie mai „răbdătoare” cu unele democraţii în curs de dezvoltare, ţinând cont de faptul că, de exemplu, Marii Britanii i-au fost necesari sute de ani pentru a-şi consolida democraţia.

Ministrul a arătat că politica externă a Cehiei a dezvoltat şi programe specializate de asistenţă către democratizare, încercând să împărtăşească experienţa şi greşelile cu care s-au confruntat cehii după căderea regimului comunist.

„Noi am realizat cât de dificilă este tranziţia către democraţie şi cât de uşor poţi cădea în capcană”, a spus Schwarzenberg , adăugând că, experienţa comunismului a slăbit sentimentul că legea este mai presus de orice şi trebuie respectată.

Ministrul ceh de externe a arătat că principalele pericole la adresa democraţiei şi drepturilor omului sunt corupţia, „care poate mânca precum un cancer” fiinţa statului, şi violenţa, care neîngrădită şi necondamnată, devine contagioasă.

„Dacă un stat vede că altui stat i se permite violenţa faţă de proprii cetăţeni, în curând va crede că poate face la fel. Deci violenţa trebuie curmată rapid, chiar şi atunci când în cauză sunt ţări prietene, pentru că nu putem folosi jumătăţi de măsură când în joc sunt drepturile omului”, a afirmat el.

Oficialul a explicat că diplomaţia cehă colaboarează cu organizaţii neguvernamentale specializate în drepturile omului şi care acţionează şi în ţările arabe din Nordul Africii, şi în Balcanii de Vest, dar şi în Cuba.

Schwarzenberg a arătat că organizaţia „People in Need” este prezentă şi în Republica Moldova, care a început un process „promiţător” de democratizare, acţionând şi în Transnistria pentru conştientizarea societăţii cu privire la drepturile omului.

Ministrul ceh de externe a mai spus, răspunzând unor întrebări, că ţările europene ar putea ajuta statele din aşa-zisa Primăvară arabă în primul rând prin crearea de locuri de muncă.

„Democraţia este greu de dezvoltat şi păstrat dacă oamenii nu au locuri de muncă. Fără acestea, nu ar trebui să ne aşteptăm la o tranziţie paşnică şi certă spre democraţie, pentru că poate apărea uşor terenul propice unor lideri populişti”, a arătat el.

Schwarzenberg a mai spus că, deşi ţări diferite se confruntă cu problem diferite în ce priveşte încălcarea drepturilor omului, toate abuzurile sunt originate în concepţia că statul este mai puternic decât cetăţeanul şi îşi poate permite nerespectarea drepturilor fundamentale – la libertate, proprietate etc.

Cele mai citite

Doi pensionari au rămas fără locuință în urma unui incendiu. Focul a fost pus chiar de către fiul lor

Doi pensionari din comuna Deleni, județul Iași, au rămas sub cerul liber, după ce casa le-a fost distrusă de un incendiu în noaptea de...

Pod energetic peste Marea Neagră: Serbia, la un pas de a se conecta la cablul submarin strategic

Serbia interesată de megaproiectul care va lega rețele naționale de energie din Europa cu cele din Caucazul de Sud Proiectul construirii unui cablu energetic submarin...

Capcane digitale: Falsificatori de pagini web care dau asistență juridică

Rețeaua înșelătoriilor online promite asistență juridică falsă pentru recuperarea fondurilor pierdute în investiții Poliția Română avertizează asupra unor noi modalități de înșelăciune în mediul online....
Ultima oră
Pe aceeași temă