Statele din Europa Centrală şi de Est (ECE) trebuie să diversifice acţionariatul sectorului bancar pentru a reduce vulnerabilitatea la şocuri de credit, se arată într-o analiză a Wall Street Journal, care merge până la ipoteza renaţionalizării băncilor din regiune, relatează Mediafax.
„Viitorul sistemului bancar este pus sub semnul întrebării în întreaga lume, dar nicăieri în mai mare măsură decât în Europa Centrală şi de Est. Aici, statele trebuie să aleagă între a rămâne la băncile din Europa de Vest, care ar putea fi împovărate timp de câţiva ani de problemele fiscale ale zonei euro, şi renaţionalizarea sistemului bancar”, scriu jurnaliştii WSJ.
Piaţa creditului din regiune este dominată, mai mult ca oriunde, de bănci cu sediul în alte zone, aproape exclusiv în Europa de Vest.
După prăbuşirea comunismului la sfârşitul anilor ’80 – începutul anilor ’90, ţările din spatele Cortinei de Fier au început să se alăture din nou economiei globale, economiei de piaţă, unde integrarea financiară era considerată o soluţie pentru majoritatea problemelor economice ale lumii. Orice măsură care înlătura un obstacol din calea fluxului de credit şi de capital era încurajată, potrivit consensului dintre Washington şi Bruxelles.
Însă decizia de a implica băncile străine atât de puternic în piaţa de credit a avut şi o latură mai practică: după mai mult de 40 de ani de comunism, băncile din regiune operau foarte diferit faţă de băncile comerciale occidentale. Astfel, una dintre principalele probleme ale guvernelor din aceste ţări la începutul anilor ’90 era lipsa de personal calificat în acest domeniu, de know-how şi tehnologie. Băncile din Vest au putut acoperi toate aceste deficienţe, câştigând în schimb o piaţă relativ sigură de extindere dincolo de ţările de provenienţă, cu promisiunea unei creşteri rapide a activelor şi unor marje mai ridicate de profit, în special pe credit.
Astfel, băncile din Europa de Vest au cumpărat majoritatea instituţiilor financiare privatizate de statele din Europa Centrală şi de Est în anii ’90, fiind încurajate de guvernele din ţările de origine.
„Subliniind ipocrizia caracteristică timpurilor, care nu este întâlnită rar nici acum, aceleaşi guverne vest-europene descurajau investiţii străine semnificative în propriile sisteme bancare”, notează WSJ.
Astfel, sistemul bancar european s-a divizat pe linia vechii Cortine de Fier. În Vest, vechii giganţi naţionali au continuat să domine. Deutsche Bank s-a ferit de Franţa. BNP Paribas a evitat Germania. Dintre marile economii europene, numai Marea Britanie a părut dispusă să rişte căderea sub control străin a unei porţiuni importante a sectorului bancar.
La est de acest hotar, din zona Baltică până în Balcani, liderii naţionali au apus şi, în cadrul unui experiment curajos, băncile din vest au finanţat subsidiarele din Europa Centrală şi de Est cu bani obţinuţi ieftin de pe pieţe. Astfel, băncile locale au reuşit să împrumute mai ieftin decât ar fi putut să o facă dacă ar fi accesat pieţele pe cont propriu, iar până în 2008 totul a funcţionat, nimeni nu şi-a imaginat că marile grupuri bancare europene ar putea avea dificultăţi la accesarea de credit.
Însă în urma crizei, băncile din Vest au primit rapid sprijin de urgenţă, iar guvernele din întreaga Europă şi-au dat seama că, într-o piaţă unde banii publici au devenit o resursă cheie pentru supravieţuirea instituţiilor financiare, subsidiarele din Europa Centrală şi de Est ar putea rămâne „orfane”.
Aşa s-a ajuns, în 2009, la semnarea Iniţiativei de la Viena, o încercare încununată de succes a Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi Fondului Monetar Internaţional de a convinge băncile vest-europene să continue să-şi susţină subsidiarele din ECE. Soluţia a fost însă una temporară, adaptată unei probleme considerată trecătoare.
În contextul crizei datoriilor de stat din zona euro, băncile din Europa de Vest au din nou probleme în privinţa accesului la piaţa de credit interbancară.
Astfel apar întrebări legate de caracterul temporar al problemelor bancare ale Europei Centrale şi de Est şi necesitatea unor soluţii pe termen lung.
WSJ prezintă trei scenarii, care depind de deznodământul crizei datoriilor de stat.
Băncile din Europa de Vest deţin volume substanţiale de obligaţiuni de stat din zona euro. Dacă o parte semnificativă dintre acestea nu va fi rambursată, aceste grupuri financiare nu îşi vor putea susţine subsidiarele din ECE pe termen lung.
Pe de altă parte, dacă criza se va dovedi doar un deficit de încredere pe termen scurt, iar intrarea Greciei în insolvenţă se va limita la Grecia, băncile europene vor reveni rapid la un nivel adecvat de capitalizare.
De asemenea, problema Europei centrale şi de Est poate fi privită şi pe termen lung: chiar dacă turbulenţele din 2011 se dovedesc a fi temporare, precum cele din 2008-2009, este totuşi necesară diversificarea acţionariatului sistemelor bancare locale, pentru a reduce volatilitatea şi vulnerabilitatea pieţelor de credit la şocuri şi situaţii care nu pot fi controlate şi reglementate de autorităţile naţionale.
BERD şi-a înjumătăţit prognoza de creştere economică pentru ECE pentru anul viitor, în principal din cauza reducerii creşterii pieţei de credit, iar cifrele din sectorul bancar indăc scăderea creditării către majoritatea ţărilor din regiune în trimestrul al treilea, după alte scăderi în primul trimestru şi în perioada 2009-2010.
Astfel, guvernele din ECE trebuie să găsească o alternativă la sistemul actual. Unele ţări ar putea opta pentru renaţionalizarea unora dintre băncile privatizate cu mai mult de zece ani în urmă, altele ar putea încerca să încurajeze creşterea instituţiilor de credit care au încă acţionariat autohton.
Principala dificultate va fi accesul la credit: multe ţări din regiune au pieţe de capital subdezvoltate, iar băncile locale ar găsi cu greu finanţare, probabil la dobânzi mari, notează WSJ.
Principalul avantaj ar fi că clienţii locali nu vor mai presupune că băncile străine sunt mai sigure decât cele autohtone, aşa cum o făceau înaintea crizei, conchide publicaţia.
