6.4 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSpecialTraficul pe Aeroportul Băneasa, restricţionat pe timp de noapte

Traficul pe Aeroportul Băneasa, restricţionat pe timp de noapte

Traficul pe Aeroportul Băneasa va fi restricţionat pe perioada de noapte, între orele 22.00 – 06.00, din 29 octombrie, informează Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Ilfov, potrivit Agerpres.

„În urma demersurilor făcute de APM Ilfov, (…) s-a reuşit, pe aeroportul Băneasa, restricţionarea zborurilor, începând cu data de 29 octombrie 2011, pe perioada de noapte, între orele 22.00 – 06.00”, se menţionează într-un comunicat al APM Ilfov.

În acest interval, nu pot fi planificate şi operate zboruri cu aeronave care au greutate maximă de decolare (MTOW) mai mare sau egală cu 50 de tone, cu excepţia operaţiunilor de aterizare în situaţii de urgenţă a zborurilor umanitare, medicale, de ambulanţă sau oficiale.

„Prin aplicarea acestei măsuri, s-a reuşit reducerea disconfortului creat de activitatea Aeroportului Băneasa în intervalul orar sus menţionat”, subliniază comunicatul.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă