Ministrul francez al Bugetului, Valérie Pécresse, a declarat în legătură cu summitul de ieri de la Bruxelles că „Europa are întâlnire cu istoria”, iar preşedintele UE, Herman Van Rompuy, a spus că deciziile luate cu acest prilej sunt cele mai importante din istoria Uniunii Europene. Cu toate acestea va fi nevoie de un al doilea summit miercuri, pentru o hotărâre finală privind salvarea Greciei, a monedei euro şi a universului.
Prima măsură avută în vedere de liderii europeni este restructurarea datoriei Greciei. Falimentul Greciei este iminent şi singura soluţie realistă aflată la îndemână este anularea unei părţi consistente a acestei datorii. Cifra vehiculată pe pieţele financiare este de 40% până la 60%. Deşi toată lumea este conştientă că, mai devreme sau mai târziu, această măsură va deveni inevitabilă, Franţa şi Banca Centrală Europeană sunt reticente, prima din cauza expunerii băncilor franceze în Grecia, iar cea de-a doua pentru că se teme că investitorii vor abandona ţările din sudul Europei, care vor avea astfel dificultăţi să găsească bani pe piaţă.
Ştergerea datoriilor Greciei va produce pierderi enorme băncilor europene care au expunere uriaşă pe datoriile suverane atât ale Greciei, cât şi ale altor ţări europene, şi de aceea orice reducere a datoriei greceşti va trebui însoţită de o recapitalizare a băncilor. Potrivit Wall Street Journal, o recapitalizare situată sub 70 miliarde euro va fi considerată o dezamăgire de către pieţe, care consideră că cifra potrivită este de 150 miliarde euro. La reuniunea miniştrilor de Finanţe ai celor 27, care a avut loc sâmbătă, cifra evocată a fost de 108 miliarde euro. Această măsură se poate lovi de opoziţia legiuitorilor germani, care au reuşit în ultima vreme să creeze un curent puternic împotriva utilizării banilor contribuabililor germani pentru salvarea unor bănci private de la faliment. Alte ţări, precum România, au temeri de cu totul altă natură. Preşedintele Băsescu a avertizat ieri, bunăoară, că România nu va accepta recapitalizarea băncilor din zona euro dacă aceasta presupune retragerea banilor din băncile din România.
A treia măsură aşteptată este consolidarea Fondului European de Salvare, EFSF, pentru a preveni riscul de contagiune, în primul rând spre Italia şi Spania. În forma sa actuală, la o valoare de 440 miliarde euro, EFSF este prea mic pentru a preveni extinderea crizei în cele două ţări şi de aceea liderii europeni au în vedere o creştere la conssiderabilă. Potrivit WSJ, mecanismul ar trebui să se ridice la 2.000 miliarde euro. 1.500 de miliarde ar fi o dezamăgire pentru bănci. Dincolo de problemele legate de dimensiunea Facilităţii – cu aceleaşi obiecţii potenţiale din partea legiuitorilor germani – EFSF se confruntă şi cu serioase probleme instituţionale. Parisul insistă în transformarea EFSF într-o bancă care să aibă posibilitatea să împrumute bani direct de la Banca Centrală Europeană. Atât, Germania cât şi BCE se opun ferm acestei propuneri, nu în ultimul rând pentru că aceasta încalcă Tratatul de la Lisabona, care prevede explicit că statele membre nu vor fi salvate de la faliment.
Sâmbătă, atât Germania cât şi Franţa au anunţat că divergenţele dintre ele nu vor putea fi rezolvate şi ieri dimineaţă cancelarul Angela Merkel a admis că nici o decizie nu va fi luată până miercuri. Între timp, presiunile din partea G20 – grupul statelor industrializate şi emergente – privind luarea unei hotărâri cresc înainte de summitul din noiembrie de la Cannes. Avertismentele cele mai serioase vin de la Washington, Statele Unite fiind îngrijorate că accentuarea crizei datoriilor suverane va afecta negativ creşterea economică fragilă din America. Nemulţumiri au fost exprimate şi de statele europene care nu fac parte din zona euro, care au denunţat faptul că indecizia europeană le afectează perspectivele de creştere economică. Premierul britanic, David Cameron, a avertizat asupra faptului că criza zonei euro este pe cale să se extindă la toate economiile europene. La rândul său, preşedintele Traian Băsescu a lansat sâmbătă o critică severă la adresa indeciziei europene privind salvarea Greciei. Din cauză că nu s-au luat măsurile necesare la timp, România a ajuns să se împrumute la dobânzi mai mari decât în anul 2010 deoarece CDS-ul (Credit Default Swap) întregiiregiuni s-a depreciat.