UPDATE: Cutremurul produs duminică în provincia turcă Van (est), în apropiere de frontiera iraniană, a provocat moartea a „peste 70 de persoane”, potrivit vicepreşedintelui partidului guvernamental Justiţie şi Dezvoltare (AKP), Huseyin Celik, relatează AFP, scrie Mediafax.
„Numărul morţilor este de peste 70”, a anunţat Celik, însoţit de premierul Recep Tayyip Erdogan în zona sinistrată, pentru postul privat de televiziune NTV.
UPDATE: Centrul seismologic din Turcia estimează că bilanţul victimelor seismului de duminică ar putea fi cuprins între 500 şi 1.000 de morţi, informează AFP, scrie Mediafax.
UPDATE: O replică seismică cu magnitudinea de 5,6 a avut loc în estul Turciei, după cutremurul iniţial de 7,3, anunţă Institutul american de Geofizică (USGS).
Replica de 5,6 a avut loc la ora 14.32 (14.32, ora României), la o adâncime de 17,5 kilometri, epicentrul fiind situat la 22 de kilometri de oraşul Van, scrie Mediafax.
Un cutremur cu magnitudinea revizuită la 7,2 se produsese la ora 13.41 (13.41, ora României) în aceeaşi regiune, provocând prăbuşirea mai multor clădiri şi scene de panică.
Numeroase persoane ar putea fi prinse sub dărâmături în urma prăbuşirii mai multor clădiri în provincia turcă Van, după puternicul seism produs duminică, ce a provocat scene de panică, informează CNN.
Oamenii au ieşit pe străzi imediat după seism şi sunt aşteptate replici puternice.
Potrivit USGS, cutremurul a avut magnitudinea de moment de 7,3, deşi presa turcă a relatat că seismul a fost de 6,6.
Seismul a avut loc la ora locală 13.41 (13.41, ora României), la aproximativ 20 de kilometri de oraşul turc Van, situat în regiunea cu acelaşi nume.
Seismul s-a produs la o adâncime de doar 7,2 kilometri.