24.6 C
București
duminică, 22 septembrie 2024
AcasăSpecialIonuţ Badea: „Parcurgem etape de ierarhizare a obiectivelor"

Ionuţ Badea: „Parcurgem etape de ierarhizare a obiectivelor”

Ionuţ Badea este unul dintre cei mai de succes antrenori români din valul tânăr, iar fostul jucător al celor de la Dinamo Bucureşti pare să îi calce pe urme simbolului „câinilor roşii”, Cornel Dinu. Recunoscut pentru explicaţiile sale filosofice în aproape orice situaţie, Dinu are un urmaş real pe banca Universităţii Cluj, cel puţin din acest punct de vedere. La fiecare interviu sau conferinţă de presă, Badea are propriile-i opinii referitoare la echipa sa, adversar sau, mai ales, o stare de spirit.

 

Ierarhizarea obiectivelor

„Rămâne de văzut dacă vom reuşi să câştigăm cele trei puncte cu Pandurii. De obicei, există tendinţe pentru jucătorii care părăsesc anumite echipe să joace foarte bine împotriva lor. Însă, pentru noi există o evaluare, o analiză, în baza căreia vom găsi concluzii, eventual soluţii în acest sens”, a declarat Badea, referitor la posibilitatea ca atacantul gorjenilor, Valentin Lemnaru, fost jucător al Universităţii, să evolueze în partida de vineri dintre cele două formaţii. „U” Cluj se află pe locul doi în campionat, la patru puncte de liderul Dinamo Bucureşti, la un punct peste rivala locală CFR, însă obiectivul „studenţilor” este o clasare în primele cinci locuri. „Pentru noi e foarte important acest obiectiv pe care ni l-am propus şi sperăm să-l atingem. Parcurgem nişte etape de ierarhizare a obiectivelor şi nu se poate creşte ca Făt-Frumos, în trei zile cât alţii într-un an, păstrând raporturile”, a explicat Badea.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Premierul Barnier, arhitectul unui nou capitol politic pentru Franța

Michel Barnier a dezvăluit echipa de guvernare, după luni de negocieri și tergiversări Președintele Macron l-a numit premier pe Michel Barnier, fostul negociator al Uniunii...

3 avantaje ale ghiozdanelor Herlitz pentru copilul tău 

Descoperă trei motive care plasează ghiozdanele Herlitz în topul alegerilor părinților atunci când vine vorba de confortul și sănătatea copiilor lor! Află de ce astfel...

Asfaltul se odihnește. Planeta ia o pauză de la viteză

22 septembrie a fost decretată Ziua mondială fără mașini Mesajul e clar și fără echivoc, descurajarea utilizării automobilului personal sau de serviciu, în favoarea deplasării...
Ultima oră
Pe aceeași temă