Compania a fost protagonista unor incidente ridicole. Întâi, un pilot care decola cu o aeronavă Saab de pe aeroportul din Cluj-Napoca, deşi fuselajul avionului era îngheţat.
Pentru că nu a primit permisiunea să decoleze cu avionul transformat în gheţar, a cerut să fie îndepărtată gheaţa cu substanţe speciale. Apoi, pentru că cei 700 de euro pe care ar fi trebuit să îi plătească i s-au părut o sumă prea mare, pilotul a încercat să îndepărteze gheaţa cu o mătură! În final, a plecat doar când soarele a topit carcasa de gheaţă a aparatului. Desigur, pilotul putea să încerce să zboare cu mătura sa, însă se pare că nu deţine nici un talent vrăjitoresc. Însă este tragic atunci când în mâinile sale se află 41 de vieţi, câţi pasageri erau îmbarcaţi în sloiul zburător. Iar ca ridicolul să fie complet,
Carpatair a anunţat că, din cauza incidentului, vor renunţa la zborurile dintre Cluj-Napoca şi Timişoara şi îşi vor închide baza aeriană de la Cluj. Însă, de fapt, Carpatair dorea să plece de mai multă vreme, iar incidentul cu gheaţa nu a fost decât un pretext pentru a masca plecarea motivată de pierderile suferite de această companie. Astfel a apărut această situaţie, în care ridicolul nu este egalat decât de ipocrizia reprezentanţilor companiei aeriene.