Imaginea digitală a feţei şi amprentele digitale au devenit obligatorii pentru solicitările de vize formulate de cetăţeni ai unor ţări din Africa de Nord în toate cele 25 de state europene care fac parte din spaţiul Schengen, a anunţat miercuri Comisia Europeană, relatează AFP, citată de Mediafax.
„Prin noul sistem, eliberarea şi verificarea vizelor vor fi mai eficiente şi mai sigure”, a anunţat Cecilia Malmstrom, comisarul european pentru Securitate.
Măsura se înscrie în cadrul Sistemului de Informaţii asupra Vizelor (VIS) al UE. Ea a intrat în vigoare de marţi şi vizează împiedicarea furtului de identitate şi prevenirea fraudelor.
Primele posturi conectate la sistem sunt consulatele ţărilor membre Schengen din Algeria, Maroc, Egipt, Libia, Mauritania şi Siria.
Obligativitatea vizelor biometrice pentru Schengen va fi extinsă, ulterior, la Israel, Iordania, Liban şi Siria, iar mai târziu la Afganistan, Bahrain, Iran, Irak, Kuwait, Oman, Qatar, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi Yemen.
„Toate consulatele ţărilor Schengen din lume vor trebui să fie conectate la sistem, în termen de doi ani”, a anunţat Comisia.
„Procedura care permite relevarea amprentelor digitale este simplă, rapidă şi discretă. Solicitantul nu va avea decât să plaseze degetele pe suprafaţa unui scaner numeric. Dacă prezintă alte solicitări în următorii cinci ani, nu-i vor mai fi luate amprentele, ci vor fi copiate de la precedenta cerere înregistrată la VIS. Datele dactiloscopice vor fi şterse după cinci ani”, a precizat Comisia.
„Verificările biometrice rapide, sigure şi securizate vor permite împiedicarea utilizării frauduloase a vizelor, ca de exemplu în cazul în care o persoană încearcă să utilizeze viza unei alte persoane”, a subliniat ea.
Cele 25 de ţări din spaţiul Schengen acordă anual aproximativ 13 milioane de vize pentru acest spaţiu.
„Chiar şi aşa, prevenirea fraudei şi abuzurilor tot nu este uşurată, iar parcursul cererii de viză poate fi de durată în cazul persoanelor care încearcă să obţină o viză în mod legitim, pentru a efectua un sejur de scurtă durată în UE”, a adăugat Comisia.
Creat în 1985, spaţiul Schengen permite unui număr de 400 de milioane de europeni să circule fără paşaport pe teritoriul a 22 de state din UE (Marea Britanie, Irlanda şi Ciprul nu au aderat, iar Bulgaria şi România sunt, pentru moment, blocate), plus Elveţia, Norvegia şi Islanda. Liechtenstein va deveni al 26-lea membru la sfârşitul anului.