Retailerul de mobilă IKEA a decis să retragă de pe piaţă, inclusiv din România, cortul pentru copii Busa şi să ramburseze banii clienţilor care l-au achiziţioant, după ce a primit mai multe sesizări privind defecte de funcţionare.
Grupul suedez a primit trei sesizări de la clienţi cu privire la firul metalic din care este alcătuit cadrul de susţinere al cortului BUSA, care s-a rupt în timpul utilizării, şi a retras produsul de la vânzare din toate magazinele din lume.
„Toate componenetele produsului au fost re-testate atât de laboratoarele IKEA, cât şi de un laborator extern. Testele au arătat că firul metalic nu este suficient de rezistent şi poate ceda dacă este supus la presiune prea mare. De aceea, compania a decis să retragă imediat cortul pentru copii BUSA de pe piaţa mondială”, se arată într-un comunicat al IKEA România.
Cortul BUSA a intrat în gama de produse de pe rafturile magazinelor IKEA din toată lumea la 1 august anul acesta şi a fost retras de la vânzare pe 22 august, după prima sesizare.
Corturile au fost produse în Vietnam şi au fost vândute în număr de 97.800 bucăţi la nivel mondial. Magazinul IKEA din Bucureşti a comercializat 516 produse la preţul de 39,99 lei şi nu a primit nicio sesizare.
Grupul suedez a deschis în 2007 magazinul din România, situat în nordul Bucureştiului. Centrul comercial a avut în anul de catalog 2010, respectiv 1 septembrie 2009 – 31 august 2010, vânzări de 327,4 milioane de lei, în scădere cu 13% faţă de perioada similară anterioară.