Senatorul Cristian Diaconescu, preşedinte de onoare al UNPR, respinge categoric ideea unei fuziuni cu PDL, deşi sondajele de opinie sugerează că partidul său nu are şanse prea mari la alegerile generale de anul viitor dacă nu intră într-o alianţă. Diaconescu susţine că până la sfârşitul lui 2011 peste 250 de primari vor adera la UNPR şi că viitoarele combinaţii politice vor avea baze ideologice şi doctrinare. Fostul ministru de Externe, care a fost recent într-o vizită oficială la Washington, ne-a mai spus că SUA sprijină România pentru găsirea unei soluţii mai scurte şi mai ieftine pentru Nabucco, iar această nouă variantă ar fi o prioritate pentru Statele Unite.
Se discută în ultima vreme destul de intens despre coagularea unei formaţiuni-umbrelă sub denumirea de Mişcarea Populară care să permită rămânerea la putere a actualei coaliţii. Ar fi o formulă bună pentru UNPR?
C.D.: Din câte am înţeles, este o discuţie în interiorul PDL în ceea ce priveşte crearea acestei formaţiuni de dreapta. UNPR este şi va rămâne o formaţiune de centru-stânga de natură progresivă, de aceea din punct de vedere doctrinar vom face diferenţa faţă de ideologia de stânga promovată de PSD. Dacă Mişcarea Populară îşi va propune să guverneze România în mod natural va trebui să demonstreze că poate guverna o ţară aflată într-o situaţie complicată. Aşteptăm să vedem dacă acest proiect devine realitate din punct de vedere conceptual şi tehnic şi ne putem asocia la un parteneriat de guvernare, dar nu se poate pune problema asocierii din punct de vedere doctrinar sau ideologic.
Până acum au fost invitaţi să participe la Mişcarea Populară Gigi Becali, Dan Diaconescu, Vadim Tudor. Ar putea deveni aceştia parteneri ai UNPR?
C.D.: Este prematur să vă dau un răspuns. Nu putem spune nimic până când această coaliţie nu are un program şi orientări coerente.
Întrebarea era dacă UNPR acceptă să intre în parteneriat cu Gigi Becali sau cu patronul OTV?
C.D.: UNPR poate deveni partener cu o formaţiune care îşi asumă serios proiecte clare şi de substanţă. Cine sunt persoanele şi ce pot face, acestea sunt amănunte care ţin de constitutirea coaliţiei.
Sondajele arată că primul ministru nu mai este susţinut de electorat în ceea ce face. Credeţi că schimbarea lui Emil Boc ar aduce mai multă credibilitate arcului guvernamental?
C.D.: Premierul şi coaliţia de guvernare şi-au asumat măsuri de austeritate fără precedent.
O schimbare a premierului ar satisface într-un fel dorinţa majorităţii electoratului?
C.D.: Această decizie o ia PDL, dar ar fi nefiresc ca cei care au avut curajul să se opună populismului şi să asigure României un parcurs normal într-o perioadă foarte grea să fie sancţionaţi.
Dar o remaniere ar fi necesară? Destui lideri ai PDL cer acest lucru.
C.D.: Nu ştiu. Este o chestiune care ţine de gestiunea activităţii Guvernului. Deocamdată, în coaliţie nu am avut nici un fel de discuţie despre o posibilă remaniere.
După eşecul aderării României la spaţiul Schengen în acest an, ce miniştri ar trebui să-şi asume responsabilitatea?
C.D.: Înainte să-şi asume responsabilitatea ar trebui să vedem ce-ar trebui România să facă: cu ce planuri mergem la Consiliul European în octombrie. Deocamdată, ne aflăm într-un blocaj politic, obiecţiunile ridicate de Finlanda şi Olanda depăşesc criteriile Schengen. Acordul Schengen face parte din tratatul nostru de aderare la UE, de aceea liderii politici români trebuie să găsească o formulă împreună cu preşedinţia poloneză a UE pe care să o cunoaştem şi noi. Nu cred că ministrului de Externe îi putem aduce vreo vină sau vreo laudă.
Dacă dvs. aţi fi ministru de Externe, aţi avea un plan de rezervă pentru ieşirea din blocajul Schengen?
C.D.: Ministerul de Externe are, probabil, un astfel de plan de rezervă pe care îl discută cu partenerii noştri europeni.
Ce-ar trebui să conţină acest plan?
C.D.: Nu vreau să dau lecţii.
Dvs. ce aţi face?
C.D.: Ar trebui în primul rând să avem planul de parcurs cu elementele pe care trebuie să le îndeplinească România şi Bulgaria pentru a intra în Schengen, în condiţiile în care toate statele Schengen şi-au asumat inclusiv juridic primirea noastră. Este necesar un intens exerciţiu bilateral cu toate statele din Schengen, exerciţiu care cred că se întâmplă deja, pentru a lămuri aspectele controversate, dar mai ales pentru a găsi sprijinul politic necesar. În plus, România, dacă vrea să ajungă cât mai repede în Schengen, ar trebui să facă o strategie comună cu Bulgaria.
Dacă anul acesta România rămâne blocată la porţile Schengen anul viitor când sunt alegeri atât în Germania, cât şi în Franţa, ce şanse mai are?
C.D.: Tocmai din aceste motive România trebuie să aibă anul acesta un plan cu date certe, la anul este de aşteptat ca discursul să se radicalizeze în statele europene cu alegeri.
UNPR va avea candidaţi proprii la alegerile locale?
C.D.: Da. În egală măsură ne aşteptăm de a avea o serie de parteneriate politice cu partenerii noştri de guvernare.
Excludeţi ideea de a merge la alegerile locale de anul viitor într-un parteneriat cu PDL?
C.D.: Deocamdată nu au fost nici un fel de discuţii pentru formarea unor alianţe. Nu cred că se va întâmpla acest lucru.
Dar la alegerile generale?
C.D.: Dacă vor avea loc în acelaşi timp, probabil că vom avea un proiect politic comun.
Deci, dacă UNPR merge împreună cu PDL la scrutinul parlamentar, va merge împreună şi la alegerile locale?
C.D.: Da, dar nu există nici un fel de proiect.
La alegerile pentru Primăria generală a Capitalei, de pildă, aţi putea susţine candidatul PDL?
C.D.: Deocamdată noi avem candidatul nostru: Neculai Onţanu, primarul sectorului 2.
Credeţi că Alba ca Zăpada ar putea modifica peisajul politic?
C.D.: Nu cred în metafore în politica românească, prefer realităţile. Cred că există prea multe partide, prea multe orgolii şi prea puţină consecvenţă ideologică, prea puţină expertiză.
Zilele trecute Mihail Neamţu, care lucrează alături de Teodor Baconschi la Fundaţia Creştin Democrată a lansat în spaţiul virtual un nou partid: Noua Republică.
C.D.: Se vorbeşte prea mult despre politică şi se face prea puţin: oamenii nu înţeleg că o formaţiune politică are nevoie de un program de guvernare, de oameni la nivel central care să-l aplice, dar mai ales de reprezentanţi la nivel local. Există mereu prea mulţi aşa zişi vizionari şi prea puţini strategi, în condiţiile în care suntem ţara în care politicienii nu pot cădea de acord asupra nici unui proiect fundamental.
Sondajele de opinie arată că UNPR ar avea şanse mai mari să intre în Parlament dacă ar candida împreună cu PDL. Veţi face o fuziune?
C.D.: Nu, niciodată.
Excludeţi din start o fuziune cu PDL?
C.D.: Categoric nu vom face fuziuni cu nici un partid politic. Este proiectul pe baza căruia, iată tot mai mulţi aleşi locali aderă la UNPR.
Câţi sunt în total?
C.D.: Nu ştiu exact, mai cu seamă că reglementările privind trecerea aleşilor locali de la un partid la altul sunt clare. Sperăm ca până la sfârşitul anului să depăşim 250 de primari.
V-aţi întors recent din Statele Unite unde v-aţi întâlnit cu o serie de oficiali. E adevărat că americanii îndeamnă Bucureştiul spre o resetare a legăturilor cu Moscova?
C.D.: Am avut discuţii, la nivel politic, la Departamentul de Stat, Pentagon şi Casa Albă, dar am abordat astfel de probleme şi la discuţiile pe care le-am avut în mediul academic, la Institutul Carnegie şi la George Town University. Este esenţială cooperarea României cu Rusia mai ales în domeniile militar şi de securitate.
Dar cum ar putea România să coopereze cu Rusia în domeniul securităţii?
C.D.: Prin bună-credinţă, mai cu seamă că la Marea Neagră astfel de colaborări există. Din discuţiile pe care le-am avut la Washington a rezultat atât importanţa strategică a Turciei în regiune, cât şi modul în care pe viitor proiecte de cooperare legate de Turcia şi România vor juca un rol esenţial. De altfel, şi în proiectul scutului antirachetă de la Deveselu, radarul a fost amplasat în Turcia. Oficialii americani mi-au spus că vor să întărească rolul defensiv al României în cadrul NATO.
Cum se potriveşte acest rol defensiv al României la graniţa NATO cu resetarea relaţiilor româno-ruse?
C.D.: Nu se poate pune problema de confruntare între un stat NATO şi vreun stat din afara Alianţei.
După vizita pe care a făcut-o în SUA, acum două săptămâni, Traian Băsescu a declarat că „nu numai noi avem semne de întrebare cu privire la intenţiile Federaţiei Ruse legate de regiune, ci şi Moscova are, la rândul ei, semne de întrebare legate de bunele intenţii ale României”. Aţi primit un mesaj de acest fel de la oficialii americani cu care v-aţi văzut?
C.D.: România îşi configurează relaţiile bilaterale şi regionale aşa cum consideră că reflectă interesul său naţional, iar Traian Băsescu are dreptate, toate problemele trebuie rezolvate prin discuţii bilaterale.
Câtă încredere credeţi că ar trebui să aibă România în Rusia?
C.D.: Cooperăm împreună în formule variate de la Consiliul NATO-Rusia, la OSCE sau organizaţiile legate de Marea Neagră.
Vă întreb câtă încredere ar trebui să aibă Bucureştiul în Moscova, câtă vreme trupele ruseşti se află la 200 de kilometri de graniţa românească, în Transnistria.
C.D.: Trebuie să avem încredere în formatul de negociere 5+2.
George Bush, fostul preşedinte american, a spus în 2002, după aderarea României la NATO, că se aşteaptă din partea României să fie o punte între Occident şi Rusia.
C.D.: Este, într-adevăr un deziderat normal.
Statele Unite au fost mereu interesate de securitatea energetică a regiunii, ce se mai poate face acum, când Nabucco, gazoductul care urma să lege zona caucaziană de Europa prin ocolirea Rusiei este atât de întârziat din cauza crizei economice?
C.D.: M-am întâlnit cu reprezentantul special al preşedintelui american pe probleme de energie, care mi-a spus că Statele Unite sprijină România pentru găsirea unei soluţii cât mai viabile în ceea ce priveşte Nabucco, dar că Washingtonul ne îndeamnă să ne gândim şi la alte variante mai scurte, cum ar fi cea propusă de British Petroleum. Acest lucru ar însemna construcţia unei variante Nabucco mai eficiente, care ar urma să lege Eurasia de România, Bulgaria, până în Croaţia. Acest coridor mai scurt şi mai ieftin este considerat o prioritate pentru SUA.
1983/licenţiat al Facultăţii de Drept, Universitatea Bucureşti
1983-1990/judecător
1990-1995/diplomat la Misiunea Permanentă a României la OSCE
1996-1998/diplomat, apoi director al Direcţiei OSCE din Ministerul de Externe
1998-2000 / director general al Direcţiei Generale Juridice si Consulare din MAE
2000-2003/ secretar de stat Ministerul de Externe
2004-2005 / ministru al Justiţei
2005-2008/ senator PSD
2008-2009/ministru al Afacerilor Externe
2010/preşedinte onorific al UNPR
2011/vicepreşedinte al Senatului