O coaliţie de companii, în frunte cu Apple, Google şi Cisco Systems, exercită presiuni pentru obţinerea unei „vacanţe fiscale” pentru repatrierea unor profituri offshore de peste 1.000 de miliarde de dolari şi apelează la activişti cu relaţii înalte în Congresul american.
Unul dintre aceşti activişti este Jeffrey Forbes, fost şef de cabinet al preşedintelui comitetului pentru finanţe din Senat, Max Baucus, scrie Mediafax, care citează Bloomberg.
Forbes face parte dintr-o armată de peste 160 de activişti, dintre care cel puţin 60 au lucrat pentru un membru al Camerei Reprezentanţilor şi Senatului. Rolul lor este să convingă Congresul să decidă o pauză fiscală care ar costa guvernul american 78,7 miliarde de dolari în următorul deceniu.
Studii independente au arătat că ultima oară când s-a încercat o astfel de facilitate fiscală, în 2004, condiţiile oferite pentru repatrierea profiturilor offshore, precum impozitarea extrem de scăzută a acestora, au stimulat prea puţin crearea de locuri de muncă sau investiţiile interne, iar majoritatea banilor au fost folosiţi de companii la răscumpărarea de acţiuni.
„Este o problemă care implică o mulţime de oameni angajaţi de corporaţii care îşi promovează propriile interese, nu intersul public”, a declarat James Thurber, director al Center for Congressional and Presidential Studies la American University din Washington.
Studiile au dovedit că banii repatriaţi în 2004 au ajuns la un număr restrâns de acţionari ai unor companii, dar în Congres creşte sprijinul pentru o „vacanţă fiscală”, pe măsură ce companiile îşi extind echipele de activişti.
Unul dintre argumente este că fluxul mai mare de capital va stimula economia americană.
„Sunt multe probleme foarte importante, complexe, care nu par de mare importanţă marelui public. Sunt problemele legate de oameni care au lucrat pentru Congres sau Executiv şi care influenţează strategiile”, a spus Thurber.
Între cei care promovează facilităţile fiscale la repatrierea profiturilor se numără foşti membri ai unor comitete din Congres, sau foşti angajaţi ai unor astfel de membri.
Susţinătorii facilităţilor fiscale spun că scutirea de impozite la repatrierea profiturilor va aduce peste 1.000 de miliarde de dolari în Statele Unite, fonduri care sunt păstrate în prezent în străinătate.
„Ar contribui mult la regenerarea economiei”, a declarat Robert Livingston, fost preşedinte republican al unui comitet din Camera Reprezentanţilor, care face în prezent lobby pentru Oracle.
Administraţia Obama a anunţat că se opune unei „vacanţe fiscale” de sine-stătătoare pentru repatrierea profiturilor, dând ca exemplu experienţa din 2004. Obama vrea să elimine scutirile fiscale de care beneficiază anumite industrii, precum cea a petrolului şi gazelor, ca şi deducerile şi scutirile acordate milionarilor.
El a propus totodată majorarea taxelor plătite de milionari, la sugestia investitorului Warren Buffett. Companiile multinaţionale din Statele Unite au acumulat în străinătate profituri de peste 1.375 miliarde de dolari, pentru care nu au plătit impozite federale, potrivit unui raport recent al JP Morgan Chase. La repatrierea profiturilor în SUA, acestea sunt impozitate cu cel mai ridicat nivel al taxei, de 35%.
„Vacanţa fiscală” ar recompensa companii care au acumulat profituri prin intermediul unor paradisuri fiscale precum Insulele Bermude, Cayman şi Elveţia, a declarat Martin Sullivan, fost angajat al Departamentului Trezoreriei şi editor al publicaţiei echidistante Tax Notes.
Companiile insistă pentru repetarea situaţiei din 2004, când au repatriat profituri de 312 miliarde de dolari cu un impozit scăzut, de doar 5,25%.
Majoritatea fondurilor au fost folosite mai degrabă pentru răscumpărări de acţiuni decât pentru angajări şi investiţii, potrivit unui studiu publicat de Journal of Finance, ultima dintr-o serie de cercetări pe această temă cu concluzii similare.