Totul a pornit de la o observaţie elementară, pe care orice student în ştiinţe politice o putea face, privind un sondaj de opinie: pierdem votanţi! Votanţii plecau de la PDL. Vorba e, nu aveau unde se duce şi îngroşau rândurile nehotărâţilor sau absenteiştilor, alternativa unei opoziţii unite sub steagul dlui Voiculescu fiind totuşi în avantajul PDL. Şi atunci a apărut şi ideea: hai să ne gândim cum putem face să îi recuperăm! Ăştia la noi nu mai vin. Dar pot să meargă la ceva nou, ei caută ceva nou, ceva altfel.
Hai atunci tot noi să oferim acel ceva, cu o zecime din bugetul total şi cu juma’ din trupele de propagandă (că baronii nu au nevoie de propagandă, ei sunt cu zahărul şi lucruri mai consistente) facem noi o Mişcare de Cules Nemulţumiţii de PDL. E lucru cunoscut, o spune el însuşi răspicat şi neconstituţional la toate orele, prezidentul nu va chema la guvernare decât tot pe PDL. Cu ce facem 51%, că nu e clar dacă mai merge figura să rupem din ăia care au plecat de la opoziţie după ce i-am compromis deja pe precedenţii? Cu Mişcarea de Cules Nemulţumiţii de PDL care se aliază după alegeri cu PDL şi viaţa va merge mai departe cu traume minime. Ba chiar şi cu profit pentru cei mai ghinionişti pedelişti aspiranţi care nu au prins şi ei unul din zecile de posturi de prim-vicepreşi, vicepreşi şi secretari generali, că nici chiar cel mai mare partid nu poate acomoda chiar pe toţi rataţii, vor fi toţi preşi în noua mişcare populară, cu un preş suprem, omul fără însuşiri, devenit lider charismatic.
Evident, în acest design, cel care ne va chema la guvernare e întruchiparea binelui suprem. Răul tot e la partid. Mai puţin, evident, la oamenii şefului din partid. Ei sunt buni: dna Udrea, care face eforturi disperate să îl recupereze pe dl Solomon, dl Falcă, fiicele, ginerii, finii, toţi cu perechea şi clanul corespunzător. Lor li se adaugă oamenii cu merite în promovarea meritocraţiei pure, opus clientelismului josnic al baronilor de partid: dl Baconschi, de exemplu, numit de Băsescu peste capul lui Boc, acest baron care voia să îl pună pe Bogdan Aurescu; la rândul lui, dl Baconschi a promovat doar valori. Numesc doar pe dna Vulpe, care după jacuzziurile din Australia şi Mexic a fost numită de dl preşedinte, recent, în Argentina, ţara tangoului, desigur, la propunerea dlui Baconschi, deşi fusese anterior retrasă ruşinos, şi pe beizadeaua Benea, o jună care de pe băncile şcolii a aterizat fără concurs ca director al formării diplomaţilor români, dar lista e mai lungă. De dl Funeriu, naşul drei Rădoi, specialista în contraterorism aterizată la Biblioteca Naţională, ce să mai vorbim? O fi baron, nu cred, că partidul nu-l recunoaşte. Nu: e şi el din aripa pură şi prezidenţială. Prezidentul însuşi e un exemplu pentru ei toţi de conduită de dreapta exemplară, curăţă puşca şi vorbeşte de ruşi sau beşteleşte pe olandezi, când nu pe regele Mihai, pe urma lui se scurg diplomaţii îngroziţi să spună că a glumit. Lumea se întreabă ce urmăreşte: eu cred că vrea să arate clar şi fără putinţă de tăgadă că toţi cei care sunt cu el nu au dreptul să aibă părerile lor proprii şi nici un fel de demnitate. Acuma, chestia asta cu regele după EBA şi Udrea nu mai e aşa mare lucru, are şi el dreptate că dacă ai băut paharul să nu te opreşti la jumătatea drumului.
Alternativa, ciudat de tot, se construieşte nu doar la partid, ci şi la oamenii şefului din partid. Nu contează că ei au poziţiile unu (cea pe bune; numai bietul domn Taubman face lista celor mai influente femei în 2007 şi o uită pe ea din capul listei), doi şi trei şi că baronii sunt sub. La munca de construcţie, firesc, primii sunt băieţii rămaşi şomeri de la Muncă, dat fiind că au dovedit deja cum înţeleg reforma statului, statul le plăteşte salar şi toate asigurările sociale ca ei să scrie pe blogary sau ce oficine mai au (vai însă de capul handicapaţilor care vor să ia vreo fărâmă din statul social, aceia vor fi verificaţi la sânge şi tăiaţi de la budincă). Zece negri mititei se găsesc, destul să pună dna Udrea steagul. În primul rând, negrii lui Oprea, că nu e clar dacă altfel au vreo şansă. Mai degrabă nu. Pe urmă negrii lui Dan Diaconescu, pe ăştia i‑am pus în sondaje ca să creăm motive de vorbit despre ei de pe vremea când nu aveau nume: dar poporul ştia că totul e pregătit şi nu-i rămâne decât să-i prefere. O puzderie de negri la unu la sută sau sub. Negrul mititel Becali a fost uitat, strigă şi el, dar are pretenţii mari şi vrea la pachet cu Vadim. Merge şi aşa. Şi iată o Albă-ca-Zăpada proaspătă de tot şi gata să-şi ia zborul. Dat fiind că e bătălie mare între PSD şi PDL pe votanţii amărâţi, cei făcuţi oameni cu ulei şi zahăr, ţinta trebuie să fie uşor alta. Văzând cum se profilează povestea, eu cred că ţinta sunt votanţii imbecili, şi mă preocupă următoarea încrucişare nerezolvată (din lipsă de date): oare câţi imbecili există care nu sunt în acelaşi timp şi săraci, şi pot fi ademeniţi doar cu un sac de ideologie de dreapta (nerafinată) şi promisiunea că negrii mititei sunt mult mai morali şi dreptaci decât nişte pedelei? Cifra riscă să surprindă toate părţile.
Măcar avem o discuţie elevată, ceva să ne omorâm timpul cât mai îngropăm nişte diabetici, căscăm gura la criza euro şi alte nonsubiecte. Şi reformăm din greu statul: cele mai costisitoare proiecte au toate cuvântul naţional în titlu într-o formă sau alta, că e arenă, catedrală sau festival. Şi mortalitatea infantilă e naţio-nală, dar nu poţi pune steag pe ea, de asta cade mereu între bugete. M-a sunat un ziarist francez să mă întrebe (el pe mine), cum se face că bugetul Culturii se duce pe jumătate pe Festivalul Enescu, când zeci de instrumentişti au fost daţi afară şi cântă prin staţiunile balneare din Europa, iar atâtea monumente istorice stau să cadă? Cu alte cuvinte, de ce faceţi lucruri pe care nu vi le puteţi permite, când pentru unele indispensabile, ca a doua asistentă la bebeluşi sau testarea pentru prevenirea cancerului, care ţin de civilizaţia elementară, nu mai găsiţi bani? Mi-am declinat competenţa. Minus mulţumirile exprimate Olandei pentru ajutorul pe care nu l-a dat din anul 1990 încoace, o informez pe dna Udrea că m-am retras din comentariile afacerilor româneşti în presa străină. La nivelul faptelor pe care mi se cere să le comentez. Prefer să mă protejez de jenă şi stres nenecesar.
E timp, nu se poate contesta că DNA arestează lumea: într-o lună am văzut şefi de la Restituirea Proprietăţilor la Agenţia Naţională a Medicamentelor, până şi de la Comisia de arbitri. Să înţelegem că absolut peste tot, dar peste tot, lumea fură, există însă şi locuri unde nimeni nu face denunţuri şi de acolo nu e nimeni arestat. Având în vedere că printre negrii mititei e plin de clienţi DNA – dl Dan Diaconescu, curtat de Albă ca Zăpada, e doar unul -, te întrebi cum poate să reintre pe uşa din stânga şobolanul pe care pisica l-a prins pe peretele din dreapta, ca în coşmarul unui alcoolic? Şi dacă mâine vine Ponta la putere şi nu reînnoieşte mandatul lui Daniel Morar, pe motiv că nimeni nu e etern într-o funcţie, sau închide ANI, câţi negri mititei din ăştia care îşi justifică băsismul prin amorul lor faţă de statul de drept o să vină la demonstraţie, dacă îi chem iarăşi, ca în 2007 pentru Monica Macovei? Parcă văd că ne trezim iar doar cu Rodica Palade, Cristina Guseth şi familia proprie, că e de prisos să vă spun că din toţi popularii ăştia iubitori de stat de drept unul nu a fost atunci: ştiu exact, că eu am stat pe ploaie să încurajez lumea să îşi pună cele două mii şapte sute de semnături pe petiţie, şi le-am citit pe toate.
Tot e bine că satelitul NASA a picat în ocean, şi nu în capul cuiva. Că un sfert de milion de români au ieşit cu un slogan în limba engleză să strângă gunoaiele aruncate de celelalte milioane. Şi că azi am văzut atâţia oameni fericiţi stând la soare pe terasa de la Café Einstein, care nu aveau aerul că auziseră că Europa se duce dracului, nici că nişte perverşi au găsit o particulă care se deplasează mai repede ca lumina… Cei mai fericiţi erau nişte turişti care îşi manifestau libertatea strigând din nacela balonului ridicat zilnic de ziarul Die Welt deasupra fostului Zid al Berlinului, care de la distanţă pare în voia vântului şi numai dacă bicicleşti pe aproape, ca mine, vezi că e tot timpul ancorat de pământ cu un fir sigur.
Alina Mungiu-Pippidi este preşedinte SAR şi profesor de politici publice la Hertie School of Governance din Berlin
