13.6 C
București
luni, 30 septembrie 2024
AcasăSpecialCVM Tomis, gata de un nou titlu

CVM Tomis, gata de un nou titlu

Echipa de pe litoral doreşte să facă uitat sezonul trecut, încheiat pe locul 4 şi să revină în fruntea voleiului românesc.

Campionatul intern de volei masculin va începe la fineleacestei săptămâni. CVM Tomis Constanţa va debuta în noua stagiune contra celor de la SCM U Craiova. Până la jocul de la Craiova, gruparea constănţeană îşi va prezenta lotul cu care va aborda noua ediţie de campionat, care se doreşte a fi încununată de succes. Evenimentul va avea loc azi, de la ora 19.00.

La fel ca înaintea sezoanelor precedente, CVM a făcut mai multe înlocuiri în lot. Cea mai importantă este însă cea de pe banca tehnică, unde locul lui Vik­tor Sidelnikov a fost luat de bulgarul Martin Stoev. În ceea ce priveşte echipa, s-a păstrat o strategie ce îmbină experienţa unor jucători precum Radu Began sau Florin Voinea cu tinereţea şi entuziasmul unor jucători ca George Zahar sau Marin Lescov. Totodată, oficialii constănţeni au decis să renunţe la aducerea unor jucători străini şi s-au axat mai mult pe jucători autohtoni. Astfel, spre deosebire de ediţiile anterioare, când numărul străinilor din lot era predominant, anul acesta CVM se bazează pe doar şase jucători străini din totalul de 18 din lot.

Obiectivul este cel tradiţional, şi anume câştigarea eventului. Directorul executiv al constănţenilor, Serhan Cadîr, este de părere că Tomis poate îndeplini acest obiectiv. „Rezultatele din perioada de pregătire şi felul în care a decurs aceasta sunt îmbucurătoare. Avem o echipă puternică şi sperăm ca anul acesta să revenim în fruntea voleiului românesc. Ne vom lupta cu Remat Zalău pentru titlu, dar mai sunt şi alte formaţii care pot emite pretenţii. Înclin să cred că nu va fi o luptă în doi pentru trofeu, Dinamo, Piatra Neamţ şi chiar Steaua sunt şi ele în cursă. Va fi un campionat echilibrat, în care experienţa şi puterea de luptă vor fi determinante. Noi sperăm să reuşim să câştigăm titlul naţional, pentru că CVM Tomis are mereu acest obiectiv”, a spus oficialul constănţean 

Victorii pe linie

Noul sezon al Diviziei A1 la volei a fost pregătit de CVM Tomis prin mai multe jocuri de verificare. Două dintre acestea au fost în compania formaţiei Dinamo, ambele fiind câştigate la zero de echipa de pe litoral. Ultimele jocuri au avut loc în cadrul celei de a VII-a ediţii a Cupei Mării Negre. Şi la acest turneu formaţia constănţeană a reuşit să obţină numai victorii şi şi-a adjudecat astfel trofeul. CVM a învins pe OK Novi Pazar (Serbia) cu 3-1, pe Marek Union Dupniţa (Bulgaria) cu 3-0 şi pe Galatasaray Istanbul cu scorul de 3-2.

4 este locul pe care a încheiat sezonul trecut CVM Tomis Constanţa, cea mai slabă clasare din ultimii cinci ani.

Cele mai citite

O strângere de mână i-a adus moartea liderului Hezbollah

Canalul saudit de știri Al Hadath a transmis că un bărbat care a venit din Iran, i-a strâns mâna lui Nasrallah și a uns-o...

Alina Gorghiu: de la 1 octombrie cei aflați sub control judiciar nu vor mai putea fugi din țară

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, spune că de la 1 octombrie va putea fi evitată fuga din țară a unor inculpați aflați sub control judiciar,...

O strângere de mână i-a adus moartea liderului Hezbollah

Canalul saudit de știri Al Hadath a transmis că un bărbat care a venit din Iran, i-a strâns mâna lui Nasrallah și a uns-o...
Ultima oră
Pe aceeași temă