5.9 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialIGPR: Conducerea sub influenţa alcoolului, pe locul 8 în topul cauzelor accidentelor,...

IGPR: Conducerea sub influenţa alcoolului, pe locul 8 în topul cauzelor accidentelor, prima e viteza

Viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă principala cauză a accidentelor rutere grave, în timp ce conducerea sub influenţa alcoolului ocupă locul opt într-un clasamant întocmit de Poliţia Română, potrivit Mediafax.

Poliţia Română precizează că, în urma acţiunilor pentru creşterea siguranţei traficului rutier pe drumurile publice, la nivel naţional, în anul 2011, comparativ cu anul 2010, numărul accidentelor grave produse şi cel al persoanelor decedate au scăzut.

În ceea ce priveşte principalele cauze generatoare ale accidentelor grave, în primele nouă luni ale anului 2011, acestea sunt viteza, în special neadaptată la condiţiile de drum sau trafic (1.095 de accidente), traversarea neregulamentară de către pietoni (1.019 accidente), neacordarea de prioritate pietonilor care traversează regulamentar, neacordarea de prioritate vehiculelor şi conducerea imprudentă.

În ceea ce priveşte conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, IGPR arată că aceasta nu este o cauză principală a a producerii accidentelor de circulaţie, ci complementară, aflată pe locul 8 în această categorie.

Astfel, în 2011, până în 26 septembrie săau înregistrat 229 de accidente grave din cauză că şoferii erau băuţi, faţă de 267 înregistrate în 2010 şi 287 în 2009.

Cele mai citite

Crăciunul 2024: Urmează cele mai scumpe sărbători din ultimele două decenii

Românii se pregătesc pentru cele mai scumpe Sărbători de Crăciun din ultimii 20 de ani, conform unui raport publicat de Termene.ro. Inflația accentuată și...

Avertizare meteo: Cod galben de ninsori viscolite și polei în sud-estul României

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben pentru ninsori viscolite și polei în județele Tulcea, Constanța, și partea de est...

Incendiu puternic în Piața Matache din Capitală: Avertizare RO-ALERT pentru populație

Sâmbătă dimineață, un incendiu de proporții a cuprins mai multe magazine din Piața Matache, situată pe strada Cameliei, Sectorul 1 al Capitalei. Din cauza...
Ultima oră
Pe aceeași temă