În străinătate, este un lucru obişnuit ca marile lanţuri de magazine să funcţioneze şi în zonele pietonale ale oraşelor principale, în România abia acum se sparge gheaţa.
Până în acest an, din cauza degradării avansate a clădirilor din centrele marilor oraşe, marii investitori în retail nu se încumetau să îşi etaleze mărfurile acolo. Iată însă că pe măsură ce avansează şi reabilitarea centrelor istorice, situaţia se schimbă şi zonele devin atractive şi pentru marile reţele, care au nevoie de spaţii mari de închiriat, de calitate.
Grupul Inditex deschide un magazin Zara într-o vilă istorică, la Sibiu, central, ocupând întreaga clădire. În total, contractul prevede închirierea a 1.500 mp, subsol, parter şi două etaje de la o companie imobiliară care se ocupă de administrarea activelor BCR.
Intermedierea s-a făcut prin agenţia DTZ Echinox.
Noul chiriaş va renova întreaga vilă şi o va amenaja într-un spaţiu de vânzare, unde se va comercializa toată gama de produse Zara -de la îmbrăcăminte de femei, bărbaţi şi copii, până la home&deco.
„Avem convingerea că şi alţi retaileri de fashion vor viza pe termen mediu şi lung astfel de locaţii, nu numai în Sibiu, ci şi în Bucureşti şi în alte oraşe cu potenţial pentru un comerţ stradal modern, atât din punct de vedere al spaţiilor disponibile cât şi al profilului clienţilor„, declară Razvan Sin, Şef al Departmentului Retail, de la DTZ Echinox.
În centrul Capitalei, Inditex a deschis magazine Zara, Massimo Dutti şi Bershka în Unirea Shopping Center.