16.5 C
București
sâmbătă, 26 octombrie 2024
AcasăSpecialEnciclopedia lui Diaconovich, prezentată la Cluj

Enciclopedia lui Diaconovich, prezentată la Cluj

Aniversarea înfiinţării Astrei a prilejuit o expoziţie de cărţi şi documente rare.

Un exemplar rar din prima enciclopenie română, editată în anul 1898, de către Constantin Diaconovich, la Sibiu, poate fi admirat în cadrul unei expoziţii de cărţi, periodice şi documente rare, organizată cu prilejul aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea celei mai importante organizaţii culturale a românilor din Transilvania – Astra. Expoziţia este găzduită de Biblioteca Academiei Române din Cluj. Alături de această enciclopedie, expoziţia reuneşte şi o serie de volume scrise de Timotei Cipariu, George Bariţiu ori Ioan Micu Moldovan, personalităţi ale românilor ardeleni, care au deţinut funcţia de preşedinţi ai Astrei. Aceste cărţi sunt deosebit de importante pentru istoriografia şi pentru istoria literaturii române, spune Bogdan Crăciun, de la Biblioteca Academiei Române.

Pe lângă cărţi şi periodice, precum şi documente scoase din colecţiile Direcţiei Judeţene a Arhivelor Statului, expoziţia mai reuneşte şi o serie de fotografii de epocă. Ele înfăţişează personalităţi care au făcut parte din conducerea Astrei, dar şi imagini ale unor manifestări populare, organizate de cea mai importantă asociaţie a românilor ardeleni.

Comorile din depozite

Cărţile şi documentele rare referitoare la activitatea Astra nu sunt singurele care merită remarcate. În depozitul Bibliotecii Academiei, Filiala Cluj, există adevărate „nestemate”, cărţi cu o vechime de sute de ani, începând din secolele 13-14; de asemenea, există numeroase cărţi rare, cum sunt unele ediţii istorice ale Bibliei.

„Comorile” bibliotecii Academiei Române  sunt stocate într-un depozit cu o suprafaţă de 50 kilometri liniari si este ocupat cu cărţi până în prezent pe 32 kilometri liniari. 

Expoziţii interesante

Din această toamnă, instituţia clujeană organizează expoziţii tematice. După Astra, a doua expoziţie va fi dedicată „Şcolii Ardelene” şi va avea loc în perioada 24-31 octombrie. Un alt eveniment de carte veche programat de instituţia clujeană va avea loc în perioada 25 noiembrie – 5 decembrie  : „Cluj-Napoca şi Marea Unire”. Anul viitor, chiar în primele luni, chiar în primele luni, Biblioteca Academiei va organiza o inedită expoziţie tematică întitulată „Ediţii istorice ale Bibliei la Cluj-Napoca” (20 ianuarie – 1 martie 2012). Aceste expoziţii că vor fi un prilej de a redescoperi atât comorile bibliotecii, dar şi oamenii de valoare ai Clujului.

Cele mai citite

Meta colaborează cu Reuters pentru îmbunătățirea chatbotului său de inteligență artificială

Meta a anunțat recent o colaborare cu agenția de știri Reuters, prin care chatbotul său de inteligență artificială va utiliza conținutul Reuters pentru a...

Israelul a atacat Iranul. Netanyahu a urmărit din buncăr operațiunile

Cel puţin 5 explozii au fost raportate, iar mai multe ţinte militare din jurul capitalei Teheran şi din alte două provincii au fost lovite...

Ursula von der Leyen a anulat întâlnirea cu Milos Vucevic, premierul sârb, care se întâlnise înainte cu un ministru rus

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a refuzat vineri să se întâlnească la Belgrad cu premierul sârb Milos Vucevic pentu că acesta din...
Ultima oră
Pe aceeași temă