16.3 C
București
duminică, 22 septembrie 2024
AcasăSpecialChampions League fără bani la Cluj

Champions League fără bani la Cluj

Olimpia Cluj domină fotbalul feminin din România şi, în premieră pentru istoria acestui sport la noi în ţară, va juca în şaisprezecimile de finală ale Ligii Campionilor. Tot în premieră, în România va evolua tocmai deţinătoarea actuală a trofeului, Olympique Lyonnaise, în primul tur al acestei faze. Din păcate, tot în premieră, europeană de această dată, ar fi şi faptul că o formaţie din această competiţie ar putea fi în imposibilitatea de a face deplasarea la o partidă, din cauza problemelor financiare. Olimpia Cluj va întâlni miercuri pe Olympique Lyon, iar peste o săptămână ar trebui să evolueze în Franţa, la meciul retur.

Doar promisiuni

„În momentul acesta nu e sigur deloc că avem bani să mergem la Lyon pentru meciul retur. Trebuie să plătim transportul, cazarea şi în acest moment nu ştiu cum vom putea face asta”, a declarat vicepreşedintele Olimpiei, Eugen Cocan. Mai diplomat a fost preşedintele clujencelor, Radu Munteanu, în acelaşi timp şi rectorul Universităţii Tehnice din Cluj, care s-a mulţumit doar să spună că a primit câteva promisiuni. „După calificarea în această fază le-am spus autorităţilor că avem o veste bună şi una proastă. Vestea bună era că ne-am calificat, iar cea proastă era că avem nevoie de bani. Toată lumea a fost generoasă cu noi la promisiuni, acum să vedem dacă se vor îndeplini”, a spus preşedintele formaţiei clujene. Olimpia Cluj – Olympique Lyonnaise va avea loc miercuri, la ora 16:30, pe stadionul CFR-ului.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Asfaltul se odihnește. Planeta ia o pauză de la viteză

22 septembrie a fost decretată Ziua mondială fără mașini Mesajul e clar și fără echivoc, descurajarea utilizării automobilului personal sau de serviciu, în favoarea deplasării...

Asfaltul se odihnește. Planeta ia o pauză de la viteză

22 septembrie a fost decretată Ziua mondială fără mașini Mesajul e clar și fără echivoc, descurajarea utilizării automobilului personal sau de serviciu, în favoarea deplasării...

Burduja ia în calcul păstrarea plafonării la energie și după expirarea datei

Ministrul Energiei nu exclude scenariul în care va fi menținută plafonarea şi după 31 martie 2025 Sebastian Burduja dă asigurări că şi după 1 aprilie...
Ultima oră
Pe aceeași temă