Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Mişu Negriţoiu, a declarat, miercuri, că nu este îngrijorat de eventuala sa revocare din funcţie, întrucât el preferă să fie „demis de politicieni în loc să fie scos de DNA”, informează Mediafax.
„Se discută acum, în Parlament, un aşa-zis raport de evaluare, dar acel raport este făcut de patru comisii din legislatura anterioară şi nu este revalidat de actualele comisii. Nu cred că vor să pună pe cineva anume în locul meu, ba dimpotrivă, cred că au o problemă – cine să vină la ASF”, a spus Mişu Negriţoiu.
Parlamentul nu a reușit, nici marți, să îl revoce pe Mișu Negrițoiu din fruntea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), după o ședință a plenului reunit care ridică numeroase semne de întrebare. Astfel, pe ordinea de zi se afla un raport de revocarea acestuia, întocmit de comisiile de specialitate în luna octombrie a anului trecut.
El a precizat că nu va pleca din funcţie din proprie iniţiativă, ci va aştepta să vină o decizie politică pe care, însă, o va contesta. „Orice hotărâre care se va lua este ilegală şi contestabilă la Curtea Constituţională. De altfel, toate deciziile luate de comisiile parlamentare în legătură cu activitatea Consiliului ASF au fost infirmate – nu m-aş mira ca şi în cazul meu să se întâmple acelaşi lucru”, a spus preşedintele ASF.
Birourile permanente reunite au aprobat, marţi, ca Raportul privind propunerea de revocare a lui Mişu Negriţoiu din funcţia de preşedinte al ASF să figureze pe ordinea de zi a plenului comun din cursul zilei, a precizat vicepreşedintele Senatului, Claudiu Manda, după şedinţa BPR.