Într-o mare de ziare aservite proaspetei puteri instalate după Revoluția din decembrie 1989, „România liberă“ a fost principala voce a opoziției și critic al regimului, semnalând abuzurile lui Ion Iliescu, Petre Roman și ale FSN-ului.
La 22 decembrie 1989, Petre Mihai Băcanu era eliberat din închisoare, după ce, cu aproape un an înainte, fusese arestat pentru disidență: încercase să tipărească un ziar anticomunist împreună cu colegii săi, jurnaliștii Anton Uncu, Mihai Creangă, tipograful Alexandru Chivoiu și inginerul informatician Ștefan Rădulescu Maier.
În seara acelei zile, după ce a trecut pe la redacție, Băcanu a ajuns acasă și s-a uitat, pentru prima oară în ultimul an, la televizor. „Când s-a înnoptat, am văzut că se făcea apel să nu se mai tragă: «Opriți focul, opriți focul, opriți focul!». Și am zis: «Domnule, dacă există doi beligeranți și unul îi zice celuilalt să oprească focul, și ăștia au tras până acum în ei, și acum opresc focul – e clar că e ceva în neregulă». Nu știam ce este. Și le-am spus și colegilor: trebuie să depistăm ce este. Și, într-adevăr, pe urmă am dovedit că șefii pe tancuri care tră-geau în prostie, care dărâmau și incendiau tot erau tipi care, până mai ieri, trăgeau în demonstranți, și acum erau în favoarea noii puteri – dovadă că, apoi, toți maiorii și căpitanii au devenit generali“, și-a amintit redactorul-șef al RL.
”Sunt liber. Și vreau să trăiesc, dar nu oricum. Într-o țară cu adevărat liberă, în care toți oamenii să fie liberi, întrucât libertatea fiecăruia depinde de libertatea celorlalți.“ Petre Mihai Băcanu, 26 decembrie 1989
Acesta a fost primul moment în care Petre Mihai Băcanu și-a dat seama că era ceva în neregulă cu noua putere care acapara, treptat, statul eliberat de sub talpa comunismului.
Cel de-al doilea moment care a decis soarta RL ca ziar de opoziție s-a petrecut câteva zile mai târziu, pe 28 decembrie, când Silviu Brucan, nomenclaturist, l-a rugat pe Băcanu să îi publice un text în RL, „fără isme și fără partid, în care ideologul comunist arăta că FSN se pregătea de campanie electorală, substituindu-se Partidului Comunist.
„Revoluția populară împotriva tiraniei ceaușiste i-a creat Frontului Salvării Naționale o legitimitate incontestabilă, care nu are nevoie de nici un partid, nici de un nou ism. (…) Frontul Salvării Naționale pășește deci în bătălia electorală fără acest balast politic și ideologic. În lunile care vin, va trebui să învățăm nu numai democrația, dar și gândirea fără dogme, fără prejudecăți, fără isme.“ (Brucan, 31 decembrie 1989)
„Noi știam cine a fost Brucan – a făcut și el disidență cu Ceaușescu. După ce am primit manuscrisul, am trimis să-l bată la mașină și trebuia să-l citesc să nu apară vreo năzbâtie, de la dactilografie. Și, spre final, nu-mi vine să cred ce citesc: scria Brucan cam așa: «Din această clipă, FSN intră în campania electorală». Și am zis: Domnule, asta e cea mai mare minciună posibilă; au promis că se ocupă de alegeri și iată unde am ajuns. Le-am zis și colegilor mei, dar era atâta nebunie cu teroriștii … Am vrut să-l sun pe Brucan, să-l întreb: «Domnule, e bine ce ai făcut aici? Nu te-a luat condeiul?». Dar am zis: Lasă să piară pe limba lui și a doua zi am avut o discuție cu colegii și am zis: «Trebuie să fim cu ochii pe ăștia!»“, își amintește Băcanu, la 27 de ani de la eveniment.
Șicanele noii puteri au culminat cu devastarea redacției de către mineri
„Am avut numai și numai neplăceri din partea proaspătului guvern, dar le-am dus. După Revoluție, toată presa a sărit gardul în curtea Frontului. Noi așa ne-am hotărât să intrăm în Opoziție. A fost greu“, povestește Petre Mihai Băcanu.
Șicane au fost multe: ziarele erau aruncate din tren înainte să ajungă la cititorii din țară, primeau retururi mai mari decât tirajele și chiar mulți linotipiști refuzau să culeagă articolele care criticau FSN-ul. Așa s-au decis jurnaliștii RL să facă o tipografie a lor, primul teren găsit pentru tipografie fiindu-le „suflat“ de ziarul „Adevărul“, cu ajutorul Guvernului.
Dar cea mai mare greutate pe care au trăit-o jurnaliștii de la RL a fost la 14 iunie 1990, când minerii și muncitorii de la Combinatul Industriei Poligrafice au năvălit în redacție, devalizând-o, spărgând mașinile de scris și împiedicând, astfel, apariția ziarului. Regimul susținea că orientarea „României libere“ a provocat „nemulțumiri în rândul maselor“. Ziarul nu a apărut atunci timp de cinci zile. Presiunile ambasadelor occidentale și criticile aduse lui Roman și Iliescu au dus la retipărirea „României libere“.
Relatările despre Revoluție, fenomenul „Piața Universității“, manipularea de la Târgu-Mureș, mineriadele, acțiunile opoziției și reîntoarcerea Regelui au ținut prima pagină a RL în primii ani de democrație.
- Redacția RL: „Pe fondul acestei ample acțiuni de violență, țara s-a trezit într-o gravă criză morală, opoziția a fost intimidată, iar adevărul, sechestrat. Ne așteaptă o perioadă grea pe care nimeni nu și-ar fi imaginat-o în ziua de 22 decembrie.“ („O gravă criză morală“, 19 iunie 1990)
- Mihai Creangă: „Înainte de plecarea în China, președintele emanat la 22 decembrie 1989 și ales la 20 mai 1990, dl Ion Iliescu, a instigat iar populația țării, cerându-i să vegheze și să ia atitudine împotriva «acelo-rași forțe destabilizatoare» (?!) pe care, credem noi, ar fi de datoria SRI și MI să le identifice și să le anihileze. Din aceeași vinovată imprecizie, un îndemn de a ne cio-măgi unii pe alții. Este limpede, dl Ion Iliescu n-a înțeles nici măcar acum ce responsabilități îi revin ca președinte al tuturor românilor, după cum n-a înțeles că este principalul vinovat pentru învrăjbirea cetățenilor acestei țări.“ (RL, „Fără zâmbet“)
- Andrei Ionescu: „Fără a primi reparații morale din partea Puterii care s-a angajat «ireversibil» spre democrație, fără a vedea ridicându-se asediul de umilințe și intimidări la care a fost supusă în ultimele trei zile, Universitatea nu-și poate asuma rolul creator pe care este chemată să-l joace în societatea românească de mâine. Mai bine mai târziu decât niciodată! Așa să ne ajute Dumnezeu!“ (RL, 24 iunie 1990)
- Anton Uncu: „În existența acestui ziar, care încă de la apariție a purtat semnele unui ideal sfânt pentru orice român, nimeni, niciodată n-a îndrăznit și nu a reușit să-i oprească, nici măcar pentru o singură zi, respirația. A îndrăznit și a reușit Cămărășescu Nicolae.“ (RL, „Cine interzice România liberă“, 24 iunie 1990)
- Petre Mihai Băcanu: „Europa poate fi liniștită: există două rapoarte despre evenimentele din 13-15 iunie 1990: deci la noi este democrație. S-au citit rapoartele și gata: s-a închis capitolul. Dar nu vă lasă morții, domnilor! Și cei care mai mor, încă.“ (RL, „O dramă națională, din nou în actualitate. Moartea, încă prezentă“)
