Revoluția din Decembrie 1989, în redacția României Libere: Începea un șir de nopți și de zile în care redacția a devenit și casa noastră

de Flavia Dragan , 06 decembrie 2016 - stire actualizata la ora 15:20, 06 decembrie 2016

În 22 decembrie 1989, în jurul prânzului, în vreme ce dictatorul Nicolae Ceaușescu fugea din București cu elicopterul, în redacția României Libere, jurnaliștii îi înlăturau pe membrii de partid aflați la conducerea ziarului și puneau la cale primul număr ”cu adevărat liber”.


Citește și: Jurnaliștii României Libere scot un ziar anticomunist, în 1988. Petre Mihai Băcanu: Am salvat onoarea jurnalismului și am dat o lecție presei obediente | VIDEO+FOTO

Petre Mihai Băcanu, pe atunci șeful secției Eveniment, la ziarul România Liberă, Anton Uncu, de asemenea ziarist la RL, Mihai Creangă, jurnalist la România Pitorească și prieten al celor doi, tipograful Alexandru Chivoiu, de la Combinatul „Casa Scânteii” și inginerul informatician Ştefan Rădulescu Maier au lucrat opt luni la ziarul ”România”, catalogat de regim drept ”publicație clandestină cu conținut dușmănos.​ ... citește mai departe aici ...


Jurnalistul Igor Butnaru și-a amintit că, în dimineața aceea, în redacție era o atmosferă tăcută - ”se zvonea că aseară au fost niște incidente în zona Universității și Intercontinentalului, niște tineri gălăgioși fiind împrăștiați de forțele de ordine. S-a tras! Dar nu se știa nimic precis. Din întunericul nopții și al neștiinței, a apărut în redacție tânărul fotoreporter Mihai Popescu-Stoenești însoțit de o umbră întunecată – în care am recunoscut pe colaboratorul nostru astronomul Harald Alexandrescu, șeful Observatorului Astronomic. Erau palizi și desfigurați, iar pe încălțăminte și pe haine aveau pete mari, întunecate, degajând un miros inconfundabil – sânge! Ei au cărat la Spitalul Colțea din apropiere răniții și morții răpuși de gloanțele trase de cei în uniformă și fără, sau de taburile care au trecut în plină viteză prin grupurile tinerilor manifestanți și baricadele încropite de ei la Inter”, a povestit el, în cartea de memorii ”România liberă – așa cum a fost”.

La prânz, când ”a răsunat glasul actorului Ion Caramitru în difuzoare anunțând victoria”, în redacția României Libere erau 170 de oameni. Imediat după ce au auzit că ”Dictatorul a fugit! Am învins! Suntem liberi!”, cinci jurnaliști – Igor Butnaru, Corneliu Vlad, Cornel Antim și Cornel Ionescu, precum și Petrică Constantinescu – au decis să preia conducerea ziarului și să treacă ”la realizarea primului număr al României libere ... libere!Cu adevărat libere”.

”Nu ceream nimănui nici să plece, nici să rămână. Apoi noua conducere, ad-hoc constituită printr-un consens tacit, am trecut în cabinetul redactorului-șef și am purces la întocmirea machetei primului număr al ziarului nostru”.

După anunț, în redacție a apărut redactorul-șef, ”tovarășa Maria Costache, care, fără să se mire de prezența noastră acolo și în loc de ”bună ziua” ne-a spus din mers, în timp ce se îndrepta spre fostul ei birou: ”Haideți, tovarăși, să facem ziarul!” Era, evident,în afara realității! A adus-o la asta Corneliu Antim, care i-a spus clar și răspicat, fără vreo introducere: ”Acum noi facem ziarul. Luați-vă ce aveți personal pe aici și mergeți acasă! A înlemnit pentru câteva clipe sub privirile glaciale ale celor de față ... și a ieșit închizând ușa după ea. Se încheia, astfel, și prima pagină a minirevoluției din redacția noastră!”

La ora 17.00, din cei 170 de oameni, rămăseseră în redacție 72 de oameni, iar seara, doar 23 de oameni, din care opt corectori și secretari tehnici, doi fotoreporteri, secretara de la cabinetul redactorului-șef și redactorii care inițiaseră ”revoluția”.

”Pe la 1 noaptea, secretarul tehnic de serviciu, Cornel Ionescu, a intrat în biroul redactorului-șef, unde era ”statul major” al ziarului, și punând pe masa de lucru primele numere ale noii Românii Libere, proaspăt ieșite de sub tipar, încă realmente calde și mirosind puternic a cerneală tipografică, mi-a spus: ”Păstrează-l; e primul număr al României libere, cu adevărat libere! E un număr istoric”.

Și-a încheiat Igor Butnaru relatarea: ”Trăiam cu toții, cei prezenți, un sentiment neverosimil, de euforie și teamă totdată. Începea un șir de nopți și zile în care redacția a devenit și casa noastră.”

23 decembrie: Cei trei eroi ai României Libere se întorc în redacție

Amintirile jurnalistului Tudor Artenie, pe atunci proaspăt tehnoredactor la România Liberă, încep cu 21 decembrie, când a participat la mitingul de la Universitate: ”Am stat pe treptele de la Universitate și am strigat din toți rărunchii ”Jos Ceaușescu” și ”Jos Ceaușescu și ”azi în Timișoara/Mâine-n toată țara” și ”Ole, ole, ole, Ceaușescu nu mai e”. În zilele următoare, la redacție a fost ”vânzoleală mare”.

În 23 decembrie, ”veniseră din exil Mihai Creangă și Anton Uncu”, care primiseră domicilii forțate în Târgu Jiu și Piatra-Neamț, după ce participaseră la scoaterea ziarului România, în 1988. ”A apărut apoi Băcanu. Venise direct din pușcărie. Băcanu, mărunt și firav, cu vocea pițigăiată. Uncu, solid și plin de viață, Creangă, mai înalt, un domn cu ochi senini și voce blândă. Îi priveam ca pe niște eroi”, a povestit Tudor Artenie, în suplimentul RL dedicat Revoluției.

Și redactorii de partid erau în redacție, dar ”treceau nevăzuți, lipindu-se de ziduri”: ”Secretarul de partid a făcut un atac de panică și, roșu la față, s-a prăbușit pe coridor. Colțoșii din trecut, trecuți pe la Ștefan Gheorghiu, erau acum mielușei”.


Citește și: INTERVIU. Petre Mihai Băcanu: Unica libertate care s-a obţinut cu adevărat a fost libertatea de expresie

România liberă a fost tot timpul un ziar mai liberal, ca să zic aşa. Cel puţin cât se putea în comunism. De exemplu, dacă se dădea pricaz să se publice şapte coloane cu Ceauşescu, România liberă dădea pe şapte coloane, iar în rest mai apărea şi altceva. Dar celelalte ziare dădeau câte o pagină cu subiectul respectiv. Schimbarea la România liberă a fost mai uşoară. Fuseseră câţiva comunişti înrăiţi, dar care erau marginalizaţi. Eu am ieşit din închisoare în 22 decembrie, iar pe 23 decembrie m-am apucat de treabă. .... citește mai departe aici ...​


Jurnalistul a mai spus că ”a făcut de toate în acele zile: am fost corector, tehnoredactor, am cărat plumb, am stat la rotativă. ” Jurnaliștii primeau informații că vor veni teroriștii la Casa Presei. Toată lumea era ”gata să apere clădirea”.

”Au venit informații - că cei trei eroi ai noștri urmau să fie asasinați. Pentru că făcusem sport și aveam o grupă de judo în tipografie, i-am spus lui Mihai Creangă, care se pregătea să plece acasă, că îi pot fi gardă de corp. Că îmi pot aduce băieții să îi păzim și familia. A zâmbit și mi-a spus, blând, că nu e nevoie. “Dumnezeu are grijă de noi, Tudore!...”.


Citește și: Cum au devastat minerii redacția României Libere: Jos România Liberă! Moarte lui Băcanu!

Ziarul ”România Liberă” nu a apărut timp de cinci zile, între 14 și 18 iunie 1990, în timpul Mineriadei, din cauza ortacilor care au năvălit în redacție și au devastat birourile, dar și pentru că tipografii au refuzat să-l tipărească, invocându-se orientarea și conducerea publicației, care au provocat ”nemulțumiri în rândul maselor". România Liberă a fost retipărită, după ce ambasadele occidentale au condamnat acțiunea minerilor și l-au criticat pe Ion Iliescu... citește mai departe aici ... 


Tudor Artenie și-a mai amintit, despre acele prime zile ale ”României Libere cu adevărat liberă”, că oamenii luau ziarul ”așa cum luau pâinea caldă”: ”Trăiam Revoluția din plin, corectam, măturam șpalturi, păzeam redacția”.

Cu arma în mână, la apărarea Casei Presei de teroriști

Și actualul secretar general de redacție al ziarului România Liberă, Ion Matei, a povestit, că, între 22 decembrie 1989 și 7 ianuarie 1990, când lucra ca tipograf la Casa Scânteii, a făcut parte dintr-un grup care se afla sub comandă militară și căruia i se dăduse ordin să apere Casa Scânteii (acum, Casa Presei) de ”teroriștii” despre care toată lumea vorbea la Revoluție.

“Conducerea a primit ordin din partea domnului Ion Iliescu să rămână toți salariații să păzească clădirea și obiectivele care îi aparțineau. Am fost detașat să fac parte din Gărzile Patriotice”, a povestit actualul secretar general de redacție, în suplimentul României Libere dedicat Revoluției Române.

Deși erau civili, tipografii de la Casa Scânteii au acționat sub comandă militară. “În perioada 22 decembrie 1989 – 7 ianuarie 1990, am acționat sub comanda locotenentului Roșu, cu armament și muniție de război. Am stat în toată această perioadă la Combinatul Poligrafic, fără a mai ajunge la domiciliu. Acțiunile și misiunile au fost făcute în colaborare cu o companie de la UM01026, condusă de căpitanul Constantin și același locotenent Roșu”, a mai spus Ion Matei.

Tipografii au apărat releul Televiziunii Române, depozitul de armament al combinatului, depozitele subterane pentru hârtie, 40 de tone de toluen, substanță care era folosită în mașinile de tipărit. ”Dacă nu apăram releul TVR, revoluția nu ar mai fi putut fi transmisă în direct”, a concluzionat secretarul general de redacție al RL. 


Citește și: „România Liberă”, 140 de ani de istorie. De la ziarul independenţei de stat, la ziarul revoluţiei anticomuniste

Inspirat de dobândirea independenței de stat, la 10 mai 1877, omul de cultură D.A. Laurian, fiul unuia dintre cei mai fervenți luptători din Revoluția de la 1848, şi profesorul Ștefan Mihăilescu au început să tipărească cotidianul politic, cu foileton literar, „România Liberă”... citește mai departe aici ...

 

 

Comentarii

Ultima ora

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design