Libertatea presei şi gândirea critică în era „fake news“ | OPINIE

În fiecare an, la începutul lunii mai, Ziua Mondială a Libertății Presei aprinde reflectoarele asupra rolului esențial al presei „libere, pluraliste și independente“ în orice societate de­mocratică.

Un „memento util pentru a reflectă totodată asupra elementelor de legătură dintre mase, mass-media și propagandă, mai ales în era „fake news“ (știri false) 2.0.

Pentru Națiunile Unite, care au proclamat-o în 1993, aniversarea este in primis „un prilej pentru a evalua starea libertății mass-media în lume, a reînnoi eforturile pentru apărarea independenței mass-mediei, a reflecta cu privire la pro­blemele li­bertății presei și a eticii profesionale și pentru a aduce omagii jurnaliștilor care și‑au pierdut viața făcându-și meseria“.

Totul readucând în atenția publică „importanța și necesitatea respectării li­bertății de exprimare, conform articolului 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului“, având în vedere că „în multe țări publicațiile încă sunt cenzurate, amendate, suspendate și închise, iar jurnaliștii și editorii sunt hărțuiți, atacați, deținuți și chiar ucişi“.

Cu această ocazie, o serie de organizații internațio­nale, ca, de pildă, Reporteri fără Frontiere (RSF) sau Freedom House (FH), își publică rapoartele anuale ce pre­zintă indexul libertății presei pe mapamond.

Principalele criterii evaluate în aceste ana­lize sunt cadrul legislativ, transparența, calitatea „infrastructurii“ care suportă efectiv presa, adică „producţia de ştiri“, pluralismul, independența și climatul mass-media și, nu în ultimul rând, autocenzura. Apropo de autocenzură, problema semnalată este că în unele țări o parte din jurnaliști devin un fel de activiști, se pierd pe drum, uită regulile de bază ale job-ului și deontologia profesională și intră într-un mecanism pervers din care nu (mai) ies ușor. Drept urmare, în multe domenii, jurnalismul imparțial, echidistant, obiectiv, devine (prea) des un adevărat lux, iar mulți din cei care nu vor să își schimbe meseria fie devin un fel de „mercenari“ pentru a avansa în carieră, fie aplică tactica struțului pentru a-și păstra salariile. În final, reputația pe termen lung și conștiința curată nu plătesc ratele la casă/vilă și nici nu hrănesc familia/amanta, mai ales când se lucrează în instituții media afiliate politic aflate des sub imperiul incompetenței. Și aceasta cam peste tot. Ultimul exemplu vine din Marea Britanie, considerată mult timp un bastion implicit al democrației, unde în secolul al XVIII-lea au fost publicate unele din primele cotidiene europene de jurnaliști de renume ca Defoe (autorul volumului „Robinson Crusoe“) sau Swift (autorul „Călătoriilor lui Guliver“): zilele trecute, mare parte din presa (cât de cât) independentă a denunțat cu umor, dar vehement cazul fostului ministru de Finanțe al Marii Britanii și deputat conservator George Osborne, numit recent editor al ziarului London Evening Standard, de către patronul rus Aleksandr Lebedev, fost angajat KGB devenit om de afaceri de succes și mi­liardar îndrăgostit de Londra, proprietar de ceva timp și al cotidianului britanic The Independent.

Cum se prezintă deci 2017? Potrivit ultimelor rapoarte, nordul Europei stă (încă) ceva mai bine decât sudul și estul. Pe plan global, potrivit Freedom House, doar 13 procente din populația lumii trăiesc în țări cu o presă liberă, iar libertatea presei este în declin în întreaga lume de mai bine de zece ani, având în vedere presiunile constante atât în țările cu regim autoritar, cât și în democrațiile cu „tradiție“ ca SUA sau Regatul Unit.

La rândul său, Reporters Sans Frontières a atras atenția că, la nivel internațional „li­bertatea presei nu a fost niciodată atât de amenințată“, prin atacuri virulente la adresa presei (media bashing), informații false (fake news), reprimare sau triumful modelului liderului forte și autoritar în multe țări. Pentru RSF, libertatea presei cunoaște o situație „dificilă“ sau „foarte gravă“ în special în Orientul Mijlociu, Asia Centrală, America Centrală, în majoritatea țărilor afri­cane, China, Rusia, India. În indexul din acest an, România se află pe locul 46, între Taiwan (45) și Malta (47), cu o „situație satisfăcătoare“, ușor mai bună decât în 2016, înaintea altor țări europene ca Italia (52), Polonia (54) sau Ungaria (71) (https://rsf.org/en/ranking). În același timp însă, experții Reporters Sans Frontières remarcă perspectivele sumbre de viitor având în vedere transformarea mass-media într-un instrument de propagandă politică și în România, în special în anii electorali. Cum se poate face față deci îngrijorărilor și unui scenariu atât de preocupant, având în vedere momentul critic trăit de presa din întreaga lume? Pentru ONU soluția este una singură: consolidarea „jurna­lismului liber“ și „de calitate“ pentru a permite mass-media să contribuie la ceea ce numim „dezvoltarea durabilă“, transformând-o astfel într-un fel de factor catalizator în dezvoltarea armonioasă a oricărei societăți. Mesajul Națiunilor Unite pentru Ziua Mondială a Libertății Presei din acest an evocă în acest sens interdependențele dintre presă, li­bertatea de exprimare, statul de drept, un sistem judiciar eficient și independent, armonia/pacea/reconcilierea și incluziunea (socială), ce asigură participarea activă a tuturor la toate aspectele economice, sociale, culturale și politice ale societății. Ușor de zis, mai greu de făcut, având în vedere „variațiunile“ pe aceeași temă de la o țară la alta.

Un lucru este cert. În final, cu toate aceste dificultăți, omul sfințește locul. La orice nivel. Indiferent de sistem, se remarcă în apelul ONU, mass-media joacă un rol central per ansamblu, atât în situații de conflict și de criză, cât și când se vorbește de prevenire. În principiu, ziariștii deci au în acest sens o obligație morală să informeze fără a urmări interese obscure sau profit prin orice mijloace, la fel ca orice altă afacere.

Pe de o parte, mass-media independentă, obiectivă și echidistantă poate ajuta în mod real la prevenirea și la dezamorsarea tensiunilor, la promovarea dialogului și la contracararea conflictelor. Pe de altă parte, relatările „umflate“, senzaționale, părtinitoare și neadevărate pot însă exacerba violența, extremismul, intoleranța. În orice caz, dezinformarea și propaganda pot avea un efect de bume­rang, deoarece bombardamentul periodic al publicului cu tot felul de informații ce nu indică exact niciodată sursa poate modifica în final „forma mentis“ a publicului mai mult decât era chiar prevăzut, în detrimentul dezvoltării gândirii critice.

Iar istoria ne-a demonstrat că lucrurile pot scăpa din mână destul de rapid, indife­rent de context, atât în țările cu „democrații“ (mai) consolidate, cât și în cele cu un sistem mai fragil: atunci când devine un instrument de propagandă, răspândind zvonuri și informații false, mesaje arogante și intolerante, în final mass-media poate conduce oriunde la instigare la ură, rasism, conflicte, crime, războaie, resentimente. Inclusiv împotriva jurnaliștilor, în special în situații de conflict (mai ales armat) sau dezastru, având în vedere că la nivel global riscurile cu care se confruntă presa se înmul­țesc semnificativ zi de zi și pe toate planurile. Și mai ales în era digitală, având în vedere răspândirea extremismului violent online determinat și catalizat de grupurile fundamentaliste, subversive sau teroriste pe rețelele de socia­lizare, transformate în câțiva ani în instrumente „vitale“ de comunicare globală.

Ce rol au deci, în acest context, statul, societatea civilă pentru a sesiza și combate știrile false și a lupta împotriva propagandei?! Nu este un secret că, per ansamblu, combaterea discursului de ură și a extremismului violent (inclusiv online) are ne­voie de o abordare holistică, ce trebuie să abordeze cauzele profunde ale tensiunilor și ale divizării în cadrul societății, fără a nega însă adevărurile incomode.

Dar, în așteptarea soluțiilor (oricum provizorii) care să mulțumească pe toată lumea, pentru a-și întări „sistemul imunitar“, o presă liberă per ansamblu nu prea are alternative în era fake news 2.0 – pentru a vindeca societatea de prejudecăți și pasivitate, jurnaliștii nu își pot permite să se închidă într-o „bulă“ sau alta care îi satisface intelectual – mass-media trebuie, așadar, să „reziste“ pur și simplu, încercând să inoveze cât mai mult în era digitală, mizând pe „uși deschise“, parteneriate media, chiar transfrontalier, oferind o platformă cât mai largă pentru o multitudine de voci, narațiuni și perspective „alternative“, creative și gândire „out of the box“ (neconvențională). Inclusiv pe rețelele de socia­lizare sau prin intermediul școlilor, al universităților sau, de ce nu, în inima satelor, al înțelepciunii populare. La toate nivelurile și pe toate domeniile, contribuind concret la promovarea dialogului (inclusiv intercultural), toleranței și cultivând in primis gândirea critică, bazată pe dezvoltarea capacității de a procesa informații în mod clar, rațional și liber. Și aprinzând astfel în mod constant reflectoarele asupra rolului esențial al presei libere, pluraliste și independente. Nu doar o dată pe an, cu ocazia Zilei Internaționale a Liber­tății Presei.