8.2 C
București
duminică, 3 noiembrie 2024
AcasăSpecialBerea hidratează în aceeaşi măsură ca apa

Berea hidratează în aceeaşi măsură ca apa

Berea, consumată în cantitate moderată după efectuarea unor exerciţii fizice, este la fel de eficientă ca apa pentru rehidratare şi refacere, potrivit unui studiu prezentat marţi la Bruxelles, cu prilejul celui de-al VI-lea Simpozion european privind berea şi sănătătea, la care au participat specialişti din cadrul UE în medicină, nutriţie şi alimentaţie, informeaza Agerpres.
Doctorul Manuel Castillo, de la Universitatea din Granada, a expus rezultatele unui studiu care a constat în măsurarea reacţiei corpului la consumul de apă sau bere după un efort fizic intens, informează EFE.

‘Am realizat studiul pentru a verifica dacă obiceiul atât de extins de a consuma câteva beri după exerciţii fizice este recomandabil sau nu’, a explicat Manuel Castillo presei, după intervenţia sa din cadrul simpozionului.

Concluzia a fost că o cantitate moderată de bere ‘nu prezintă nicio problemă care să prejudicieze rehidratarea ce are loc după exerciţiul’ fizic. Ar fi ‘exact ca şi cum am bea apă’, a spus expertul. Potrivit acestuia, nu s-a găsit niciun efect negativ care să poată fi atribuit consumului de bere în comparaţie cu consumul de apă.

Medicul Ramon Estruch de la Spitalul Clinic din Barcelona a explicat la rândul său rezultatele mai multor studii potrivit cărora consumul moderat de bere ‘ajută la prevenirea accidentelor cardiovasculare, datorită efectelor sale antioxidante şi antiinflamatoare’.

Consumul moderat de bere oferă, de asemenea, protecţie faţă de factorii de risc cardiovascular precum diabetul, îmbunătăţeşte tensiunea arterială, scade colesterolul ‘rău’.Totodată, alcoolul pe care-l conţine berea ‘are anumite efecte pozitive’.

În prezent, se fac cercetări pentru a se stabili dacă beneficiile berii cu alcool asupra persoanelor sănătoase sunt mai mari decât cele ale berii ‘fără’, a mai spus Ramon Estruch.

Potrivit acestuia, este important ca berea ‘să se consume în cadrul unui regim alimentar sănătos, concret – dieta mediteraneană’.

Medicul pediatru Maria Teresa Fernandez Aguilar, de la Agenţia pentru Sănătate din Valencia, a semnalat efectele benefice ale berii fără alcool în cazul mamelor care alăptează.

Aceasta s-a referit la un studiu prezentat în luna august la Valencia, care a demonstrat că bebeluşii alăptaţi de mame care au consumat bere fără alcool în perioada de lactaţie prezintă mai puţine riscuri de a suferi de boli precum cancerul sau arterioscleroza, datorită transmiterii componentelor antioxidante ale acestei băuturi.

‘Rezultatele ne-au surprins şi pe noi’, a afirmat Maria Teresa Fernandez Aguilar.

Cele mai citite

Câte o mașină de poliție la fiecare secție de votare în Republica Moldova

Simpatizanți ai lui Șor ar fi promis bani în schimbul voturilor împotriva unui anumit candidat Echipajele de poliție vor monitoriza dacă, în turul doi al...

Câte o mașină de poliție la fiecare secție de votare în Republica Moldova

Simpatizanți ai lui Șor ar fi promis bani în schimbul voturilor împotriva unui anumit candidat Echipajele de poliție vor monitoriza dacă, în turul doi al...
Ultima oră
Pe aceeași temă