7.6 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăOperaţiunile neautorizate ale traderului UBS acuzat de fraudă însumează 10 miliarde dolari

Operaţiunile neautorizate ale traderului UBS acuzat de fraudă însumează 10 miliarde dolari

Traderul Kweku Adoboli de la UBS, acuzat de o fraudă care a costat banca elveţiană două miliarde de dolari, a efectuat operaţiuni neautorizate în valoare de 10 miliarde de dolari, înainte de descoperirea pierderilor, potrivit Sunday Times şi AFP, citate de Mediafax.

Două surse din UBS au declarat că banca a descoperit vineri seara operaţiunile de 10 miliarde de dolari, de cinci ori mai mari decât pierderile, şi le-a lichidat.

Directorul general al UBS, Oswald Gruebe, a declarat duminică, publicaţiei elveţiene Der Sonntag, că nu se gândeşte să demisioneze în urma crizei provocate de trader.

În privinţa apelurilor pentru demisie din partea unor membri ai partidului social democrat, el a spus că cererile sunt pur politice şi că nu se gândeşte să demisioneze.

Gruebe a adăugat că decizia aparţine consiliului de administraţie al băncii.

El a spus că îşi asumă responsabilitatea pentru tot ceea ce se întâmplă în bancă, dat că nu se simte vinovat.

UBS a dezvăluit joi că a fost victima unei fraude a unui trader, care a provocat pierderi de două miliarde de dolari (1,5 miliarde euro).

Suspectul, Kweku Adoboli, care efectua la Londra operaţiuni cu produse financiare complexe, a fost arestat şi pus sub acuzare, vineri, pentru abuz de funcţie şi fraude în contabilitate.

Autorităţile de reglementare a pieţelor financiare din Elveţia şi Marea Britanie au anunţat vineri că vor face anchete independente în acest caz.

Cele mai citite

Rezultate fără precedent în istoria prezidențialelor din România

Independentul Călin Georgescu dă peste cap sondajele și campaniile tradiționale, surclasând toate partidele După numărarea a 95% din secțiile de votare, rezultatul este unul pe...

Alegerile prezidențiale din România, în presa internațională: Șoc după avansul candidatului de extremă dreapta

Rezultatele parțiale ale alegerilor prezidențiale din România au atras atenția presei internaționale, care subliniază ascensiunea surprinzătoare a lui Călin Georgescu, un candidat independent asociat...

Inteligenţa artificială, tot mai utilizată în procesul de recrutare: companiile încurajează candidaţii să o adopte

Recrutorii de top îndeamnă candidaţii să utilizeze inteligenţa artificială (AI) pentru redactarea CV-urilor şi a scrisorilor de intenţie, marcând o schimbare semnificativă în modul...
Ultima oră
Pe aceeași temă