Banca de investiţii Rothschild va încasa 750.000 de euro pentru evaluarea BCR şi Erste realizată anterior acordului de principiu încheiat de grupul austriac cu patru SIF-uri pentru preluarea acţiunilor BCR, relatează Mediafax.
Banii ar urma să fie plătiţi de Erste şi SIF-uri proporţional cu participaţia fiecăruia la BCR.
Astfel, Erste va plăti 520.000 de euro, SIF Banat Crişana, SIF Transilvania şi SIF Muntenia câte 45.000 de euro, iar SIF Oltenia aproape 46.000 de euro. SIF-urile plătesc doar dacă acţionarii acceptă vânzarea pachetelor către Erste.
Evaluarea Erste şi BCR a stat la baza stabilirii raportului la care se va face schimbul de acţiuni BCR cu titluri Erste.
Erste a anunţat miercuri seara că a încheiat un acord de principiu cu patru dintre cele cinci SIF-uri (SIF Banat Crişana, SIF Transilvania, SIF Munteania şi SIF Oltenia) pentru preluarea unui pachet reprezentând 24,12% din acţiunile BCR, prin mai multe operaţiuni care presupun plata în numerar şi schimb cu titluri emise de Erste Bank. Valoarea tranzacţiilor de preluare a celor patru pachete de acţiuni s-ar ridica la 435 milioane de euro.
Acordul prevede ca SIF-urile participante să renunţe la dreptul de a solicita listarea BCR, precum şi la dreptul de a încasa dividende speciale. Erste a menţionat că şi SIF Moldova poate subscrie la acord.
Raportat la condiţiile agreate în acord cu SIF-urile, BCR este evaluată la 1,8 miliarde euro.
Grupul austriac a propus SIF-urilor să emită acţiuni proprii pentru 80% din titlurile pe care le preia la BCR şi să plătească în numerar doar pentru o cincime din pachetul reprezentând 24,12% din capital.
Erste a fost asistată în negocierile cu SIF-urile de casa de avocatură Ţuca Zbârcea & Asociaţii.
SIF-urile au negociat intens în ultimele luni cu Erste cu privire la pachetele de acţiuni de la BCR, iar un grup de investitori a solicitat convocarea AGA la cele cinci SIF-uri pentru mandatarea consiliilor de administraţie să ceară listarea BCR. Consiliile de Administraţie de la SIF Transilvania şi SIF Banat-Crişana au respins solicitarea acţionarilor. SIF Transilvania a publicat abia joi convocatorul AGA.
Grupul financiar independent Rothschild, înfiinţat în urma cu mai mult de 200 de ani, are în prezent aproximativ 3.000 de angajaţi în 42 de ţări.