Vicecampioana României la handbal feminin „U” Jolidon Cluj a învins, sâmbãtã, la Grenaa, campioana Serbiei, RK Zajecar, cu scorul de 33-32 (18-16), în primul meci al turneului contând pentru turul doi al Ligii Campionilor, relatează Mediafax.
Meciul a fost echilibrat încã din debut, ambele echipe conducând pe tabelã, 2-3 (min. 7), 5-4 (min. 11). Ardelencele au avut şi un avantaj mai consistent, 10-7 (min. 18), dar spre pauzã au scãzut ritmul, 12-11 şi 15-16 (min. 28). Ultimele douã minute au fost prolifice pentru „U” Jolidon, care a revenit, ieşind la pauzã în avantaj, 18-16.
Debutul reprizei secunde a fost la fel de bun pentru echipa antrenatã de Gheorghe Covaciu, 23-19 (min. 40), cu un sfert de orã înaintea pauzei, RK Zajecar, la care au evoluat şi româncele Pîslaru şi Moise, a revenit în joc, 24-24. Meciul a continuat dramatic, 26-25 (min. 50), „U” Jolidon reuşind sã se detaşeze la douã goluri, cu cinci minute rãmase din joc, 29-27. RK Zajecar a mai fãcut un efort în final, 30-30, ambele echipe având doar câte cinci jucãtoare în teren, datoritã eliminãrilor. Ardelencele au marcat încã un gol, 31-30, iar în ultimul minut se aflau încã în avantaj, 33-32, scor care s-a pãstrat pânã la final.
Marcatoarele echipei clujene au fost Dincã 8 goluri, Ani-Senocico 7, Stoian 5, Tivadar 5, Chintoan 5, Ţurcaş 1, Paraschiv 2.
„Este de remarcat întreaga echipã, fetele au luptat foarte frumos pentru aceastã victorie. Au fost şi momente de cãdere, dar important este cã am învins şi vom întâlni Viborg în finalã. Avem şansa noastrã şi trebuie sã o apãrãm?, a declarat la finalul partidei, directorul sportiv al „U” Jolidon Cluj, Cosmin Sãlãjan.
„U” Jolidon va juca pentru calificarea în grupele preliminare cu Viborg HK, duminicã, formaţia danezã învingând în primul meci al turneului de la Grenaa formaţia rusã Rostov Don, cu 24-17 (10-11).
Conform regulamentului, echipele învingãtoare în semifinalele turneului de la Grenaa vor juca finala, duminicã, pentru singurul loc calificant în grupele preliminare. Echipa de pe locul patru va juca ulterior în turul doi al Cupei Cupelor, iar cele de pe locurile 2-3, în turul trei al aceleiaşi competiţii.
Turul doi al Ligii Campionilor este programat sub forma a patru turnee, câştigãtoarele fiecãrei grupe urmând a evolua ulterior în grupele preliminare. Din grupa 1, de la Grenaa, formaţia câştigãtoare va evolua în grupa B preliminarã, cu Larvik HK (Norvegia), Podravka (Croaţia) şi Krim Ljubljana (Slovenia).