Ileana Răcaru, licenţiată a Universităţii „Spiru Haret”, a obţinut la concursul de suplinitori calificaţi organizat luna trecută de Ministerul Educaţiei nota 1,1 la geografie.
Când un absolvent de studii superioare capătă un asemenea calificativ, te-ai aştepta ca respectiva persoană să nu ajungă vreodată să stea la catedră în faţa unor copii. Ileana Răcaru, în schimb, predă acum la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” din judeţul Giurgiu, ca suplinitor necalificat.
Potrivit legii, suplinitorul necalificat este acela care nu obţine notă de trecere la specializarea sa, dar poate preda oricare altă materie. În acest caz, tânăra care nu a luat notă de trecere la geografie e bună să predea alte discipline.
„Cel de la noi nu e singurul caz”
Consilierul personal al ministrului Educaţiei, Tudorel Urian, susţine că o persoană care nu promovează examenul pentru suplinitori calificaţi nu are ce căuta în învăţământ. „Necalificaţii pot să fie fochişti sau altceva, nu la catedră. Nu mai pot să predea cei care au luat sub 5.
Acolo unde rămân locuri neocupate, am recomandat să se mărească norma celor care deja lucrează în şcoli, se va apela la cadre calificate, încercăm să avem doar calificaţi în sistem”, a precizat Tudorel Urian. La nivel local însă, atitudinea faţă de acest cazuri – situaţii similare cu cea din Giurgiu am indentificat şi în Ilfov sau în Suceava – este mult mai tolerantă.
Nici un responsabil judeţean nu vede o problemă în faptul că persoane care au obţinut note sub pragul minim la concursurile de titularizare şi de suplinire ajung totuşi la clasă. Directorul Liceului „Dimitrie Bolintineanu” din Bolintin-Vale (Giurgiu), care nu a dorit să ne spună numele, invocând că e numită în funcţie de doar trei zile, le ia apărarea suplinitorilor necalificaţi.
„Celor care au luat sub 5 la titularizare li s-a explicat că nu au nici o şansă să intre în sistem şi atunci s-au dus la concursul de necalificaţi. Cel de la noi nu este singurul caz.” Criteriile de intrare în învăţământ oferă unei persoane slab pregătite mai multe portiţe de a ajunge, în final, la catedră. Astfel, cineva care a căzut atât la examenul naţional de titularizare, cât şi la cel de suplinitor calificaţi, poate primi ore ca suplinitor necalificat în urma unui concurs organizat de inspectoratele judeţene. De această prevedere s-a folosit şi Ileana Răcaru.
Directorul liceului ne garantează, totuşi, că tânăra nu predă geografie, de parcă ăsta ar fi un lucru care ar trebui să îi liniştească pe părinţi. „A primit doar ce a mai rămas neacoperit, două ore de alea, două ore de alea, pe măsura posibilităţilor, unde nu sunt cadre calificate”, a afirmat profesoara. Din păcate, nu am putut-o găsi pe tânăra „profesoară”, pentru a ne explica viziunea personală asupra situaţiei din învăţământ.
„Vă garantez că nu e nimeni cu notă sub 5 în învăţământ”
Inspectorul şcolar general al judeţului Giurgiu nu vede o problemă în astfel de situaţii. La prima discuţie telefonică, Alexandru Burgui nu a dorit să ne ofere listele locale cu suplinitorii necalificaţi, pe motiv că nu sunt finale. „Cu siguranţă, nici o persoană care a luat sub 5 nu a ocupat un post în învăţământ”, ne-a garantat el.
La a doua convorbire, când i-am prezentat cazul de la Bolintin-Vale, Alexandru Boghiu a recunoscut că e posibil ca un concurent cu notă proastă să ajungă totuşi cadru didactic. „Dacă a obţinut nota 2 la unul dintre examenele naţionale, dar la cel de suplinitori necalificaţi a trecut, atunci sigur că a fost repartizat. Probabil aşa a luat postul”, ne-a explicat Alexandru Burgui.
Nici Ministerul Educaţiei nu a dat dovadă de fermitate, atunci când a emis o decizie care le-a permis celor care au vrut să predea în învăţământ să profeseze în 2011 cu notele obţinute la examenele de titularizare din anii trecuţi.
„E posibil ca în cazul prezentant de dumneavoastră, tânăra să aibă nota 1 la sesiunea din august, dar să fi luat o notă mai mare în 2010. Astfel ar fi putut cere continuitate la şcoala la care a predat şi până acum pe baza vechilor calificative”, a explicat şi Daniel Tomoni, şeful Biroului de presă din cadul ministerului.
Şomer cu nota 7,85
Un candidat din Suceava la concursul de titularizare a reclamat Inspectoratului judeţean că, deşi a obţinut nota 7,85, nu a devenit dascăl, în schimb locul său ar fi fost luat de un candidat cu nota 2,20. „Nu sunt singurul caz de acest fel din Suceava. Mie nu mi s-a dat nici măcar o catedră pentru necalificaţi. Luni îmi depun actele de şomaj”, s-a plâns Andrei Martinescu.
70% rata de promovabilitate la concursul de titularizare din 2011.
57% rata de promovabilitate la concursul de suplinitori calificaţi.