15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialMETEO: Cum va fi vremea luni și marți

METEO: Cum va fi vremea luni și marți

Luni și marți, vremea va fi uşor instabilă, iar valorile termice vor fi apropiate de cele normale în această perioadă, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Luni, temperaturile maxime se vor încadra între 17 şi 25 de grade, iar cele minime între 2 şi 13 grade. Cerul va fi variabil cu înnorări temporare, dar numai izolat vor fi ploi de scurtă durată şi descărcări electrice, îndeosebi în sudul ţării, la deal şi la munte, cu precădere după-amiază. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări mai ales în regiunile estice. În zonele joase de relief vor fi condiţii de ceaţă, în special spre sfârşitul nopţii. 

În Capitalp, cerul va fi temporar noros, favorabil, trecător, ploii de scurtă durată. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 22 – 23 de grade, iar cea minimă de 11 – 13 grade, uşor mai scăzută în zona preorăşenească.

Marți, vremea va fi în general instabilă în jumătatea vestică a ţării şi la munte, unde temporar înnorările vor fi accentuate şi local se vor semnala averse şi descărcări electrice. Pe spaţii mici, cantităţile de apă vor depăşi 10 – 15 l/mp şi punctiform 25 l/mp şi vor fi posibile căderi de grindină. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar ploile, în general slabe, se vor semnala pe arii restrânse, îndeosebi spre sfârşitul intervalului.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în timpul averselor. Temperaturile maxime se vor situa între 18 şi 24 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 5 şi 14 grade.

Cele mai citite

Sub-ocuparea, noul șomaj

În 2023, aproape 100.000 de români erau „sub-ocupați". Intră în această categorie persoane disponibile să lucreze mai multe ore decât o cere locul de muncă...

Olympiakos Pireu și Fiorentina, cu un pas în finala Europa Conference League

Olympiakos Pireu și Fiorentina sunt favorite la calificarea în finala ediției din acest an a Europa Conference League, după ce s-au impus, joi seară,...

26 de avioane de război și 5 nave chineze, detectate în jurul Taiwanului

Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de...
Ultima oră
Pe aceeași temă