7.4 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialEuroparlamentarii PSD au protestat în PE faţă de refuzul CE de a...

Europarlamentarii PSD au protestat în PE faţă de refuzul CE de a interzice mineritul cu cianuri

Europarlamentarii PSD au protestat, luni, în şedinţa plenară a Parlamentului European (PE) faţă de refuzul Comisiei Europene (CE) de a introduce o interdicţie generală privind mineritul cu cianuri, potrivit Mediafax.

Conform unui comunicat, eurodeputaţii PSD au acuzat Comisia că, printr-un astfel de refuz, devine responsabilă pentru compromiterea unei regiuni întregi din România, permiţând distrugerea acesteia cu cianuri pentru profitul unei companii străine.

„Domnilor comisari, sfidând hotărârea Parlamentului European, sunteţi pe cale de a deveni complici la sacrificarea unei regiuni întregi din România! Deveniţi complicii unui dezastru social, economic şi cultural, un dezastru ecologic într-o ţară membră UE”, a acuzat liderul grupului PSD din PE, Cătălin Ivan, care a vorbit în numele întregii delegaţii social-democrate.

Cătălin Ivan a atras atenţia că refuzul CE vine în contextul în care Parlamentul European a adoptat, în mai 2010, cu o majoritate de 488 de voturi, o rezoluţie care solicita interzicerea cianurilor în minerit.

Ivan a mai subliniat că, pe baza rezoluţiei, europarlamentarii au transmis „nenumarate apeluri, scrisori şi mesaje către Comisie, solicitând o propunere legislativă care să reflecte voinţa cetăţenilor europeni în ceea ce priveşte protejarea mediului”.

„Vrem să aflăm adevărul despre Roşia Montană, impactul şi costurile reale ale acestui proiect minier. Comisia Europeană nu are dreptul să-şi asume responsabilitatea acestei decizii fără a scoate la lumină adevărul, dincolo de promisiuni controversate şi propagandă”, subliniază Daciana Sârbu, co-autoare a rezoluţiei votate anul trecut în Parlamentul European.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă