Ministrul Turismului, Elena Udrea, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Craiova, alături de primarul municipiului, Antonie Solomon, că se simte discriminată ca femeie în politică, spunându-le jurnaliştilor: „Îmi filmaţi pantofii mei şi pe ai domnului Solomon nu”, informează Mediafax.
Elena Udrea a spus însă că încearcă să facă faţă în politică fără să plângă.
„O femeie întotdeauna este tratată într-o gamă minoră în politică, poate şi pentru faptul că de multe ori dacă nu ai argumente în faţa unei femei este cel mai simplu şi stereotipic să mergi să discuţi viaţa personală, garderobă sau aspect”, a spus Udrea.
Ea le-a dat jurnaliştilor şi un „exemplu prozaic”: „Discriminare este pentru că, spre exemplu, îmi filmaţi pantofii mei şi pe ai domnului Solomon nu”.
Ministrul Turismului şi Dezvoltării Regionale s-a aflat, vineri, la Craiova, unde a semnat, împreună cu primarul Antonie Solomon, contractele de finanţare din fonduri europene pentru trei proiecte ale municipalităţii.