10 C
București
miercuri, 2 octombrie 2024
AcasăSpecialManifestaţie violentă în faţa Senatului italian împotriva planului de austeritate

Manifestaţie violentă în faţa Senatului italian împotriva planului de austeritate

Zeci de tineri au aruncat miercuri seara cu petarde fumigene în clădirea Senatului de la Roma, în semn de protest împotriva planului de austeritate dezbătut de către Camera superioară a Parlamentului italian, potrivit Agerpres.

 

Manifestanţii s-au adunat în pieţele din apropierea Senatului încă din cursul după-amiezii. Aproximativ 500 de studenţi şi sindicalişti au strigat sloganuri împotriva guvernului lui Silvio Berlusconi. În jurul orei locale 19.00, tinerii au încercat să rupă lanţul format din poliţişti pentru a ajunge la uşile Senatului. Forţele de ordine au ripostat, iar mai multe persoane au fost urcate în dube ale poliţiei şi transportate la comisariate.

Protestatarii au încercat să împiedice acordarea votului de încredere noilor amendamente ale planului de austeritate propuse de executiv.

Noile prevederi ale proiectului de lege care au stârnit nemulţumiri se referă la majorarea Taxei pe Valoarea Adăugată de la 20% la 21%, introducerea unei taxe speciale de 3% pe veniturile mai mari de 300.000 de euro şi modificarea vârstei de pensionare în cazul femeilor de la 60 la 65 de ani.

Cele mai citite

Ce promisiuni face Marcel Ciolacu pentru cota TVA în 2025

Marcel Ciolacu afirmă că nu va modifica cotele TVA din prezent, după alegeri. Și taxa pe valoare adăugată la alimente va rămâne tot la...

Benjamin Netanyahu promite că va răzbuna atacul Iranului: „ va plăti prețul pentru asta”

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a afirmat marţi seară că Iranul "a comis o greşeală gravă" atacând ţara sa şi că "va plăti preţul pentru...

Klaus Iohannis a adăugat trei miniterenuri de golf vilei de protocol de la Neptun

Grădina vilei de protocol de la Neptun, folosită de președintele Klaus Iohannis, a fost dotată cu trei miniterenuri de golf, însă RA APPS nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă