17.1 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăSpecialBoc a primit cu ocazia zilei de naştere un tricou al FRF...

Boc a primit cu ocazia zilei de naştere un tricou al FRF şi felicitări prin telefon de la Băsescu

Premierul Emil Boc, prezent la inaugurarea Complexului Sportiv de la Buftea al Federaţiei Române de Fotbal în ziua în care împlineşte 45 ani, a primit de la şeful FRF un tricou personalizat al echipei naţionale şi a spus că a fost felicitat de dimineaţă atât de soţie, cât şi de preşedintele Băsescu, potrivit Mediafax.

Cu ocazia zilei de naştere, şeful Guvernului a primit de la preşedintele FRF, Mircea Sandu, un tricou galben al echipei naţionale de fotbal, inscripţionat cu numele premierului şi având numărul 45, reprezentând vârsta împlinită marţi de Boc.

Premierul a spus că a fost felicitat telefonic încă de dimineaţă atât de soţie, cât şi de preşedintele Traian Băsescu.

„De ziua mea îmi doresc sănătate, iar la asta dacă se mai poate adăuga câte ceva, e foarte bine”, a spus Boc.

Întrebat de jurnalişti dacă îşi va sărbători într-un mod special ziua de naştere, premierul a spus că este posibil să meargă la stadion pentru a asista la meciul de fotbal dintre România şi Franţa şi că speră ca toţi să sărbătorească la finalul acestei partide.

Cele mai citite

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a suferit o pierdere imensă. Ana Karina Schneider s-a stins din viață

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a suferit o pierdere profundă cu decesul conf. univ. dr. habil. Ana-Karina Schneider, o personalitate remarcabilă în domeniul Literaturii...

VIDEO. Nicolae Ciucă, „încolțit” de Andreea Esca. „Nu este așa”

Într-o apariție la Știrile PRO TV, Nicolae Ciucă a fost întrebat de Andreea Esca despre investiția de 4 milioane de euro în promovarea cărții...

Primăria Capitalei va autoriza lucrările la Planșeul Unirii după primirea documentației de la Primăria Sectorului 4

Municipalitatea va da autorizaţie pentru lucrările la planşeul de la Unirii când va primi toată documentaţia de la Primăria Sectorului 4, a anunţat primarul...
Ultima oră
Pe aceeași temă