0.6 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSportProtocolul Uniunii, modificat în ziua înregistrării la tribunal

Protocolul Uniunii, modificat în ziua înregistrării la tribunal

Uniunea Social Liberală a fost înregistrată ieri la tribunal, permiţând celor trei partide care o formează, PSD, PNL şi PC, să meargă mai departe cu planul de a se prezenta la alegerile de anul viitor cu candidaţi comuni. Victoria de la Tribunalul Bucureşti a fost însă umbrită de o serie de întâlniri şi declaraţii tensionate care arată că, pe teren, USL nu este la fel de închegată ca în acte.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a spus ieri că, „de principiu”, nu vor exista candidaturi separate în USL. Declaraţia vine însă imediat după ce unii lideri ai partidului au lansat varianta unui candidat propriu la primăria Iaşi. Motivul: Partidul Conservator, care s-a aliat cu liberalii înainte ca aceştia să intre în USL, insistă ca în acest oraş, unul din cele mai importante din ţară, să candideze din partea Uniunii medicul Tudor Ciuhodaru. Ponta a recunoscut totuşi că ar putea exista şi candidaturi separate, în ciuda protocolului semnat de partidele din USL. „Nu ştiu dacă vor exista excepţii sau nu, din punctul meu de vedere nu trebuie să existe excepţii”, a spus el.

Primele încălcări ale protocolului

Surse din PSD citate de Mediafax au spus că Ponta, preşedintele PNL Crin Antonescu şi cel al PC, Daniel Constantin, au avut ieri dimineaţă o întâlnire tensionată pe tema candidaturilor în unele judeţe, în condiţiile în care Constantin nu vrea să renunţe cu niciun chip la varianta Ciuhodaru pentru primăria din Iaşi. Pe de altă parte, PSD ţine să-l desemneze pe actualul edil, Gheorghe Nichita, drept candidat la primărie, pentru că a cedat deja PNL candidatura la Consiliul Judeţean. Preşedintele PSD Bacău, Viorel Hrebenciuc, şi-a exprimat deschis poziţia faţă de pretenţiile conservatorilor: „Domnul preşedinte Daniel Constantin va trebui să mai retracteze puţin, cu tot respectul pe care i-l port”, a spus el. Pe de altă parte, Antonescu s-a arătat mai conciliant şi a spus că USL ar putea accepta şi două candidaturi la Iaşi, unde „este o sitaţie mai specială”.

Potrivit protocolului Uniunii, PSD va nominaliza 21 de candidaţi pentru şefia consiliilor judeţene, iar ACD (conservatorii plus liberarlii) 20 de candidaţi. Pentru mandatele de primar în municipiile reşedinţă de judeţ, atât PSD, cât şi ACD au dreptul la câte doi candidaţi. Vor fi desemnate persoanele cu cele mai mari şanse de a primi votul alegătorilor, se precizează în protocol.

Numărul de candidaturi sse va schimba, totuşi. PNL a cedat două candidaturi la şefia Consiliilor Judeţene, în schimbul celei de la CJ Buzău, deţinută până acum de PSD. Acest lucru înseamnă 22 de candidaţi din partea PSD şi doar 19 din partea ACD.

Oprescu, mărul discordiei

Dincolo de disputele la nivel local, marea bătălie pare să se concentreze pe candidatura unui independent la primăria Capitalei. Respectând în totalitate prevederea din protocol potrivit căreia USL sprijină persoana cu cele mai mari şanse, Uniunea contează pe Sorin Oprescu, fost membru important al PSD, care a câştigat primăria Capitalei ca independent. În principiu, USL susţine candidatura lui Oprescu, dar partidele din alianţă văd diferit modul în care va fi acordat acest sprijin.

Prin vocea lui Antonescu, PNL i-a cerut lui Oprescu să-şi asume sigla USL. În schimb, preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, spune că ar fi o greşeală ca actualul edil să se „înregimenteze” în uniunne. Iar Oprescu susţine că el „aparţine bucureştenilor” şi că va candida ca independent.

Monica Bonea
Monica Bonea
Monica Bonea, editor Rl online
Cele mai citite

Cererea ridicată și oferta limitată alimentează scumpirile locuințelor. Cât ar putea ajunge să coste un metru pătrat

Prețurile medii ale apartamentelor, atât vechi, cât și noi, au crescut semnificativ în septembrie, marcând o majorare de 15% față de aceeași perioadă a...

Rafal Trzaskowski, primarul Varșoviei, va fi candidatul Coaliției Civice la președinția Poloniei

Rafal Trzaskowski, primarul Varşoviei, a fost anunţat ca fiind candidatul partidului Platforma Civică (PO), aflat la putere, pentru alegerile prezidenţiale din Polonia. El a...

Autoritățile britanice acuză Apple de limitarea inovației în domeniul browserelor web pe iPhone

Apple a fost acuzată de Autoritatea pentru Concurență și Piețe din Marea Britanie (CMA) că a restricționat inovația în dezvoltarea browserelor web pentru iPhone,...
Ultima oră
Pe aceeași temă