3.9 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăSpecialMarele chirurg Alexandru Pesamosca, cel mai bun pediatru din România, a murit

Marele chirurg Alexandru Pesamosca, cel mai bun pediatru din România, a murit

Profesorul Alexandru Pesamosca, cel mai bun pediatru din România, internat în 18 iunie în Spitalul de Urgenţă Floreasca din cauza unor suferinţe cronice cardiace şi pulmonare, a decedat joi dimineaţă.

Medicii regretă decesul profesorului Alexandru Pesamosca şi îl descriu pe acesta drept un reper pentru lumea medicală, cu un comportament cu totul special, care nu a practicat meseria pentru bani.

Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, regretă decesul profesorului Alexandru Pesamosca spunând că acesta va rămâne în lumea medicală drept un reputat chirurg şi un dascăl respectat care a instruit generaţii întregi de medici.

Şeful Clinicii de Ortopedie de la Spitalul „Marie Curie”, fost Budimex, Gheorghe Burnei, spune că profesorul Pesamosca „era un monstru sacru al medicinei, care radia căldură şi lumină”.

„Profesorul Alexandru Pesamosca este un ilustru chirurg, care şi-a dăruit viaţa pentru salvarea copiilor. Este un monstru sacru care radiază căldură şi lumină. Un reper în lumea medicală românescă”, a adăugat Gheorghe Burnei.

Potrivit acestuia, spitalul devenise familie pentru profesorul Pesamosca, motiv pentru care, în aceste clipe, tot spitalul îl plânge. „Este greu să accepţi ideea că nu mai este, că nu va mai fi, chiar dacă spiritul lui va domina acest lăcaş medical”, a mai spus doctorul Burnei.

Managerul Spitalului de copii „Grigore Alexandrescu”, prof. dr. Dan Enescu, regretă decesul profesorului Pesamosca, descriindu-l pe acesta ca pe un gigant greu de înlocuit.

Alexandru Pesamosca a decedat în noaptea de miercuri spre joi, la Spitalul „Marie Curie”, a declarat, pentru Mediafax, Gabriel Smarandache, managerul unităţii sanitare.

Profesorul fusese transferat de la Spitalul Floreasca în urmă cu câteva zile, a spus medicul Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt al acestei unităţi sanitare.

Profesorul Pesamaosca a fost internat în 18 iunie la Spitalul Floreasca, pentru că respira greu şi avea o durere în piept. Echipajul SABI, trimis la Spitalul de Copii „Marie Curie”, fost Budimex, a hotărât că profesorul Pesamosca trebuie transportat de Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, pentru investigaţii complexe şi tratament de specialitate.

După evaluare el a fost internat în clinica de terapie intensivă fiind necesară susţinerea funcţiei respiratorii.

Profesorul Pesamosca, deşi un titan al medicinei româneşti, a fost scos la pensie forţat. De câţiva ani era imobilizat la pat. Din anul 1984, profesorul Pesamosca nu a mai ieşit din Spitalul de Copii „Marie Curie”. Cum nu a avut niciodată timp să se ocupe de el şi să-şi ia o casă, profesorul a fost lăsat să stea în spital.

El a muncit 60 de ani în Spitalul Budimex, ajutând zeci de mii de copii în stare foarte gravă să ducă o viaţă normală.

 

 

Cele mai citite

Nicușor Dan nu e mulțumit de activitatea principalilor procurori ai României

Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei şi candidat independent la alegerile prezidenţiale de anul viitor, a declarat că nu este deloc mulţumit nici de...

SUA anunță un armistițiu între forţele dominate de kurzi și grupările pro-turce din Siria

Statele Unite(SUA) au anunţat marţi prelungirea armistiţiului, sub egida Washingtonului, între forţele dominate de kurzi care controlează vaste regiuni din nord-estul Siriei şi grupările...

Georgia: Mii de manifestanți pro-UE au ieșit din nou în stradă

Mii de manifestanţi pro-UE s-au adunat din nou marţi seara în Georgia, în speranţa de a câştiga "războiul nervilor" cu guvernul, acuzat că a...
Ultima oră
Pe aceeași temă