Un incendiu puternic a izbucnit, miercuri după-amiază, la o fabrică de vopseluri din Târgovişte, iar flăcările ating câţiva metri înălţime şi s-au extins şi la o fabrică de lapte din apropiere, primele informaţii furnizate de reprezentanţii ISU Dâmboviţa arătând că nu există victime, scrie Mediafax.
Incendiul a izbucnit la depozitul fabricii de vopseluri „Sivi Crom” din Târgovişte şi s-a extins la trei autovehicule aflate în curtea unităţii.
De asemenea, incendiul s-a extins şi la o fabrică de lapte aflată în imediata apropiere, care arde în mare parte, flăcările atingând, de asemenea, câţiva metri înălţime.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa, la faţa locului au ajuns trei autospeciale de la detaşamentul de pompieri Târgovişte, o ambulanţă SMURD şi mai multe autosanitare ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Dâmboviţa.
Primele informaţii arată însă că nu există victime în urma incendiului.
„Am fost solicitaţi să intervenim la incendiu, iar din primele noastre date rezultă că nu sunt victime. În acest moment am reuşit să localizăm focul, dar flăcările sunt mari, iar fumul s-a extins pe o suprafaţă mare”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dâmboviţa, maior Eduard Ţelea.
La un moment dat, în timpul intervenţiei pompierilor militari s-au auzit mai multe bubuituri în depozitul fabricii de vopseluri.