Anul trecut, în plină criză, dl Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale şi propus la un moment dat de preşedintele ţării pentru a fi prim-ministru, a făcut, într-o intervenţie publică, observaţia că în România postdecembristă – indiferent de faza ciclului economic (creştere sau recesiune) şi indiferent de nivelul taxării – nu s-au strâns la buget decât vreo 30% în echivalent PIB, rar puţin mai mult (dar numai puţin mai mult).
Deşi nu făcea decât să consemneze o realitate statistică, observaţia – extrem de importantă – a fost imediat taxată ca încercând să sprijine măsurile de austeritate ale perioadei pe baza abordării, considerate de critici simplistă, că, dacă tot nu se poate obţine mai mult ca încasări bugetare, atunci, în caz că nu ajunge, trebuie recurs inevitabil la tăieri de cheltuieli.
Ideea, împărtăşită îndeosebi în cercurile opoziţiei, era şi este şi acum (vezi, de pildă, programul economic al USL) că ajustările nu erau absolut necesare pentru că uşor se pot aduce la buget încasări la concurenţa a 38-39% din PIB fără mărirea fiscalităţii. Aceasta îndeosebi pe calea combaterii evaziunii fiscale. Sume imense sunt puse în seama evaziunii fiscale şi, prin implicaţie, resurse la fel de imense sunt creditate cu potenţialul de a fi aduse la buget chiar şi la dimensiuni modeste ale contracarării acesteia.
Observaţia dlui Croitoru ridică două probleme cruciale. Prima: este posibilă sau realistă o creştere a încasărilor bugetare la 38-39% din PIB în măsura în care aceste încasări au rămas la circa 30-31%, indiferent de faza ciclului economic şi indiferent de povara fiscalităţii?! A doua problemă este chiar mai tulburătoare: este dezirabilă o asemenea cotă, admiţând că ar putea fi atinsă?
Studii aprofundate ar trebui întreprinse pentru a depista de ce încasarea bugetară în PIB este indiferentă la ciclul economic şi la nivelul taxării. În lipsa unor cercetări fundamentate, nu se pot emite decât ipoteze. Una destul de probabilă este că, dincolo de activităţile de servicii între persoane fizice, economia nefiscalizată (neagră, gri) este în România legată aproape integral de importuri şi comerţ. Dacă nişte controale bine ţintite ar tăbărî pe ea, s-ar putea să nu se aleagă cu mare lucru, căci replica imediată este că importurile se opresc şi activitatea din aval de importuri se sistează.
Nu este acelaşi lucru precum cu economia subterană din Turcia sau din ţări asiatice, bazată masiv pe producţia indigenă şi export, unde continuitatea obiectivă a derulării activităţii în amonte de acestea din urmă face ca un control oficial mai riguros să se soldeze cu ceva, inclusiv cu încasări mai mari la buget.
În România, economia subterană nu este un bazin din care Fiscul poate extrage miliarde în caz că se sforţează prin reglementări punitive şi aplicarea cu scrupulozitate a acestora, chiar dacă extragerile reprezintă doar câteva procente din întregul angrenaj. Este puţin probabil că acţiuni în forţă ale Fiscului s-ar solda cu mari încasări suplimentare la buget. Ar deranja desigur nişte clanuri şi nişte aranjamente politico-clientelare, dar nu ar însemna decât – şi asta doar eventual – derizorii încasări suplimentare la buget. Pur şi simplu pentru că „afacerile” s-ar sista şi ar aştepta încheierea „acţiunii” pentru a reporni. Grosul activităţilor nefiscalizate se desfăşoară atât timp cât acestea rămân nefiscalizate. Dacă ajung să fie fiscalizate, nu se mai desfăşoară! Şi se sistează cu o viteză demnă de cea mai performantă economie de piaţă! Şi, în context, în măsura în care dă de mâncare la probabil sute de mii de oameni, se poate pune şi întrebarea dacă este dezirabilă încercarea de a fiscaliza economia nefiscalizată!
Este poate doar o ipoteză! Studii aprofundate şi anchete statistice ar trebui să ne creioneze măcar ce este economie nefiscalizată în România, pe structuri şi componente, pentru a se putea şti mai exact ce este de făcut. Dacă este de făcut ceva şi dacă merită! Actualele evaluări indirecte, în general strict monetare şi bazate pe modele acceptate internaţional, dar cu aplicabilitate dubitativă în cazul României, mai mult induc în eroare!
Ilie Şerbănescu este analist economic
