12 C
București
miercuri, 8 ianuarie 2025
AcasăSpecialPetiţie pentru o piaţă de legume în centrul Clujului

Petiţie pentru o piaţă de legume în centrul Clujului

Deputatul independent de Cluj, Mircia Giurgiu, membru al comisiei de agricultură şi alimentaţie publică din camera inferioară a Parlamentului, a anunţat că va aduna semnături în sprijinul unei petiţii care vizează redeschiderea pieţei de legume în centrul Clujului, în Piaţa Unirii. Deputatul clujean intenţionează să adune circa 10.000 de semnături, pentru a convinge Consiliul Local să voteze reînfiinţarea pieţei de legume şi fructe, la care Primăria a renunţat abia acum câteva zile.

Iniţiativă utilă

Până acum, au fost organizate două astfel de pieţe, sâmbăta dimineaţa, care au atras mii de cumpărători. Deputatul Mircia Giurgiu este de părere că aceste pieţe au fost foarte utile pentru locuitorii din centrul oraşului, care au putut să se aprovizioneze cu alimente proaspete şi ieftine. Aceasta în contextul în care, tot în centrul oraşului, mai există o piaţă agroalimentară, dar în zona Pieţei Mihai Viteazu. „Bineînţeles că se mai poate lucra la aspectul acestor pieţe, însă, în esenţă, ideea este una bună, mai ales că există numeroase astfel de exemple în alte oraşe din Occident”, a spus deputatul clujean. 

Piaţa de legume şi fructe, însă, a fost mutată la insistenţele liderilor clujeni ai UDMR, care au ameninţat cu ruperea protocolului local de colaborare cu PDL, dacă primarul democrat-liberal Sorin Apostu ar fi permis organizarea în continuare a acestei pieţe. Liderii comunităţii maghiare au considerat drept nepotrivită organizarea pieţei de legume în parcarea de lângă biserica romano-catolică Sfântul Mihail, ridicată de saşi în secolul al XIV-lea, scrie www.clujtoday.ro.

Cele mai citite

Samsung lansează un abonament pentru smartphone-uri

Samsung se pregătește să lanseze în februarie 2025 un serviciu de abonament pentru smartphone-urile sale dotate cu inteligență artificială, extinzând astfel un model deja...

Vladimir Putin pune condiții pentru intrarea Ucrainei în NATO: Retragerea soldaților americani din România și din alte țări din estul Europei

Președintele rus Vladimir Putin ar putea fi de acord cu aderarea Ucrainei la NATO, dar cu anumite condiții, printre care s-ar număra și plecarea...

Căile ferate rămân pe linie moartă: modernizarea, la jumătate față de cea a autostrăzilor

Anul trecut au fost recepționați de trei ori mai puțini kilometri de cale ferată modernizată, decât de autostrăzi și drumuri expres Conform publicației Club Feroviar,...
Ultima oră
Pe aceeași temă